Mii de nemţeni sunt la un pas de a scăpa de plata contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate pe ultimii trei ani din urmă, după ce legea a trecut marţi de Parlament. După ce va fi publicată în Monitorul Oficial, legea va da posibilitatea unor categorii de nemţeni să scape de plata CASS pentru perioada începând cu data de 1 ianuarie 2012 şi până la 31 decembrie 2015.
Este vorba de şapte categorii de contribuabili, respectiv:
– copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la 26 de ani, dacă au fost elevi, inclusiv absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni de la terminarea studiilor, ucenici sau studenţi, iar dacă au realizat venituri din salarii sau asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, pentru aceste venituri nu se anulează contribuţia;
– tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care au provenit din sistemul de protecţie a copilului, însă, la fel, dacă au realizat venituri din salarii sau asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură ori au primit ajutor social, pentru aceste venituri nu se anulează contribuţia;
– soţul, soţia şi părinţii care nu au avut venituri proprii şi care se aflau în întreţinerea unei persoane asigurate, pentru venitul bază de calcul reprezentat de salariul minim brut pe ţară;
– persoanele persecutate politic de fostul regim comunist;
– persoanele cu handicap, pentru veniturile acordate în baza Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, dacă nu au realizat venituri asupra cărora s-a datorat contribuţia;
– bolnavii cu afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătăţii, până la vindecarea respectivei afecţiuni, dacă nu au realizat venituri asupra cărora s-a datorat contribuţia;
– femeile însărcinate şi lăuzele, dacă nu au realizat venituri asupra cărora s-a datorat contribuţia sau au avut venituri sub salariul de bază minim brut pe ţară.
*Înştiinţările vor fi trimise la domiciliu
O altă veste bună este aceea că nemţenii care vor beneficia de acest normativ nu trebuie să facă nimic pentru a primi banii de la Fisc, întrucât organul fiscal va emite din oficiu decizia de anulare a CASS. Potrivit reglementărilor, ANAF va emite şi va comunica din oficiu decizii de anulare a plăţii CASS pentru cazurile în care a emis şi comunicat decizii de impunere pentru persoanele fizice care, în baza legii nr. 95/2006 privind reforma în sănătate şi a evidenţelor transmise de CNAS la ANAF, aveau calitatea de asigurat, fără plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, aşa cum se spune într.un comunicat. Reglementarea se va aplica şi în cazul în care împotriva deciziei de impunere s-au exercitat sau nu acţiuni în instanţă.
Conform noii legi, cei care au apucat să achite CASS vor beneficia de restituire în baza unei cereri, iar dacă respectivii au datorii restante la bugetul de stat, se va proceda la stingerea acestora şi va fi restituită diferenţa, dacă e cazul.
C.I.