„Foarte multe documente vechi s-au distrus ori s-au pierdut, în urma numeroaselor invazii străine. Altele au luat calea străinătăţii, căci armatele străine care ne invadau aveau obiceiul de a lua cu ele şi aceste documente. Străinii cunoşteau valoarea lor, unele putând fi răscumpărate, la vremea respectivă, pe bani grei. Recuperarea acestor documente ne va forţa să rescriem istoria”, explică Daniel Pavăl, directorul Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale.
Lipsă de interes pentru recuperarea arhivelor
În momentul de faţă, foarte multe documente rare se află în arhive străine, în Polonia, la Viena, în Rusia, Ucraina, Turcia sau la Muntele Athos. Documentele româneşti, aflate în arhive străine, sunt infinit mai importante decât cele interne.
„Documentele interne sunt documente cu valoare patrimonială: acte de vânzare-cumpărare, acte de schimb, acte de danie. Însă documentele care stabilesc statutul juridic internaţional al Principatelor Române, aspectele de ordin militar, starea de spirit a populaţiei sau regimul fiscal al Ţărilor Române faţă de Imperiul Otoman se află în arhivele străine. Importanţa lor constă în faptul că suplinesc un gol lăsat în istoriografia noastră, creat de dispariţia arhivei cancelariilor din Ţara Românească şi din Moldova. Documentele create de cancelaria domnilor munteni şi moldoveni, incluzând corespondenţa lor personală, au dispărut. Urme importante ale acestora se regăsesc, în schimb, în arhivele cancelariilor străine cu care domnii noştri corespondau. Aceste informaţii, odată recuperate şi intrate în circuitul ştiinţific, ar schimba modul în care cunoaştem istoria noastră naţională. Din păcate, însă, sunt ani buni de când Arhivele Naţionale nu au mai întreprins niciun fel de demers de a identifica documentele noastre”, adaugă Dan Pavăl.
Recuperarea arhivelor, o prioritate naţională
Un exemplu grăitor pune în lumină felul în care s-a produs jaful asupra arhivelor româneşti. În 1686 a avut loc o expediţie în Moldova, condusă de regele Poloniei, Jan Sobieski. Atunci, Mitropolitul Dosoftei a fost ridicat, împreună cu toate documentele care existau la momentul respectiv în cancelaria Mitropoliei Moldovei. Cine ştie câte documente elocvente pentru trecutul nemţean se aflau printre acestea? Astăzi, toate aceste documente se află în arhivele Poloniei.
„Recuperarea lor ţine de politica Arhivelor Naţionale de a-şi propune, în mod serios şi constant, un demers asemănător celui derulat de statul român cu trei – patru decenii în urmă, când a avut loc o adevărată deschidere către arhivele statelor străine, prin identificarea documentelor româneşti şi microfilmarea lor. Graţie acelei politici, avem astăzi foarte multe microfilme cam din toate statele Europei, dar şi din Statele Unite, care au legătură cu istoria noastră. Din nefericire, procesul de inventariere a acestor microfilme este foarte precar, pentru că astăzi nu mai avem cunoscători de paleografii. În multe locuri din lume se găsesc urme ale trecutului ţării noastre, care aşteaptă să fie scoase la lumină şi valorificate. Numai la mănăstirile de la Muntele Athos au fost identificate aproape 10.000 de documente româneşti, documente care conţin daniile foarte importante pe care domnii moldoveni şi valahi le-au făcut, timp de sute de ani, către locurile sfinte. Acestea toate trebuie traduse sau transcrise şi întocmite ediţii critice de documente, pentru a intra în circuitul ştiinţific.
În recuperarea documentelor româneşti, implicit a celor nemţene, aflate în arhivele străine, probabil că un efort conjugat al Patriarhiei şi al Arhivelor Naţionale ar putea da roade.
„Din câte am înţeles, cei de la Muntele Athos sunt acum deschişi către astfel de colaborări, dar din nefericire aceste demersuri se rezumă, în clipa de faţă, la investigaţii făcute la nivel strict personal: e vorba de cercetători, istorici afiliaţi la institutele de cercetare sau universităţi care, din pură pasiune şi pe propria cheltuială, merg şi identifică aceste documente în arhive străine”,mai spune directorul Dan Pavăl.
E nevoie, însă, de un proiect naţional, finanţat şi promovat consecvent, pentru că recuperarea acestor documente ne va forţa să rescriem istoria. În procesul de globalizare pe care-l traversăm – şi care tinde să şteargă sentimentul de apartenenţă la o ţară (incluzând zestrea sa culturală) – recuperarea arhivelor româneşti ar trebui să reprezinte o prioritate naţională.
Irina NASTASIU