Mihuţ şi Dudău încep Europenele

luptatori buni

CS Ceahlăul are pentru prima dată doi luptători la Campionatul European pentru juniori

 

Mihai Mihuţ şi Vasile Dudău, campioni naţionali, intră în luptă pentru medaliile europene. Campionatul se desfăşoară, anul acesta, în Macedonia, la Skopje, şi începe cu greco-romanele. Primul va concura Mihai Mihuţ, astăzi, la 60 kilograme. Medaliat cu bronz la cadeţi, în 2012, Mihai Mihuţ este prezent întâia oară la un Campionat European. Vasile Dudău, care intră în competiţie miercuri, la 55 kilograme, este la a cincea confruntare internaţională importantă. Luptătorul mai are trei ediţii ale Europenelor la cadeţi şi una la juniori.

„Nu se pune problema de experienţă, au suficientă amândoi. Totul depinde de sorţi. Dacă vor avea un culoar bun, pot ajunge sus. Sunt doi dintre sportivii noştri cotaţi cu şanse la medalii”, a declarat antrenorul celor doi pietreni, Ioan Purcaru.

La juniori, România participă cu şase sportivi. Pentru prima dată, CS Ceahlăul are doi reprezentanţi la Campionatul European al acestei categorii.