Mihai Sorin Câmpeanu, raid prin învățământul nemțean

 

Aflat ieri în judeţul Neamţ, Ministrul Educaţiei, Mihai Sorin Câmpeanu, a susţinut o conferinţă de presă, la Colegiul Naţional „Petru Rareş”, alături de subsecretarul de stat, Liliana Preoteasa, şi de inspectorul şcolar general al ISJ Neamţ, prof. Viorel Stan.

Au fost dezbătute probleme legate de situaţia în care se află învăţământul nemţean, dar şi chestiuni generale, precum sistemul de finanţare per-capita, necesitatea detalierii statutului personalului didactic, necesitatea debirocratizării sistemului educaţiei, identificarea modalităţilor de susţinere a învăţământului profesional şi tehnic.

„Am avut o întâlnire atât cu colegii de la ISJ Neamţ, cât şi cu directorii instituţiilor de învăţământ preuniversitar din judeţ. În cadrul acestor întâlniri, a fost făcută o trecere în revistă a stării învăţământului preuniversitar, raportată la nivel naţional. La nivel administrativ sunt multe lucruri de făcut. În judeţul Neamţ funcţionează 133 de şcoli cu personalitate juridică, 210 şcoli fără personalitate juridică şi 4 şcoli dedicate învăţământului special. În aceste şcoli sunt cuprinşi 75.800 de elevi şi preşcolari, repartizaţi echilibrat între mediul urban şi rural. Problemele sunt complexe. Nu este un lucru simplu să te poţi încadra atât în numărul total de posturi aprobat, cât şi în buget, dar sperăm să găsim soluţiile cele mai optime”, a spus ministrul Educaţiei.

 

15 milioane de euro pentru dascălii nemţeni

 

Oficialul a vorbit, totodată, despre necesitatea aplicării prevederilor Acordului pentru măsuri în domeniul educaţiei, acord semnat în luna octombrie, între Federaţiile Sindicale şi Guvernul României, document ce prevede creşteri salariale de 5% în luna martie şi 5% în luna septembrie. Totodată, ministrul Câmpeanu a amintit faptul că, în prezent, sunt achitate toate obligaţiile generate de hotărârile judecătoreşti care se ridică, în Neamţ, la suma de 15 milioane de euro, sumă care a ajuns la personalul didactic nemţean.

În ceea ce priveşte problema microbuzelor şcolare, ministrul a subliniat faptul că în Neamţ au fost livrate un număr de 16 microbuze şcolare, până în luna martie urmând a fi livrate încă 465 de microbuze, urmând ca licitaţia să se finalizeze până la sfârşitul anului 2015, prin achiziţionarea unui număr de 1016 microbuze şcolare, din care o parte vor reveni judeţului Neamţ.

 

26 de unităţi şcolare fără autorizaţie sanitară de funcţionare

 

În cadrul aceleiaşi conferinţe, ministrul Câmpeanu a semnalat faptul că, la nivelul judeţului Neamţ, există 26 de unităţi şcolare fără autorizaţie sanitară de funcţionare.

„Nu este un număr mare, având în vedere că, la nivel naţional, există 2520 de şcoli fără autorizaţie sanitară de funcţionare. Cu sprijinul ISJ Neamţ şi al autorităţilor locale, vom identifica, la nivel de detaliu, costurile necesare pentru acoperirea lucrărilor care să facă posibilă obţinerea autorizaţiei sanitare de funcţionare. Acest lucru are ca termen anul şcolar 2015 – 2016, dar vom încerca, fiind un număr relativ mic de şcoli, să rezolvăm problema autorizaţiei acestor şcoli chiar până la începutul anului şcolar viitor”, a menţionat ministrul Mihai Sorin Câmpeanu.

Abecedarele, distribuite până pe 9 februarie

O altă problemă dezbătută în cadrul întâlnirii de ieri a fost legată de  tipărirea şi distribuirea manualelor. Astfel, potrivit ministrului Educaţiei, până la data de 9 februarie fiecare elev de clasa I va avea pe bancă un Abecedar.

„Suntem în perioada 23 – 28 ianuarie, în care profesorii optează pentru una din cele şase variante disponibile ale Abecedarului, în data de 29 ianuarie se centralizează aceste date la nivel naţional, de către Consiliul Naţional de Examinare şi Evaluare, iar în data de 30 ianuarie se semnează cele 6 contracte subsecvente. Apoi se trece la tipărirea manualelor, operaţiune estimată la o durată de 4 – 5 zile, în restul timpului rămânând să fie realizată distribuţia către unităţile de învăţământ din teritoriu”, a precizat ministrul Câmpeanu.

Recenta plângere privind licitaţia pentru tipărirea manualelor şcolare, înaintată de o editură prestigioasă din România către Curtea de Apel Bucureşti – demers care a blocat practic tipărirea manualelor şcolare – a determinat Ministerul Educaţiei să ia în calcul două variante:

„Ministerul Educaţiei, pe baza prevederii legale care creează posibilitatea asumării răspunderii contractuale pentru continuarea procesului de atribuire, a avut două opţiuni. În condiţiile în care contestatarul a mers mai departe la Curtea de Apel, o variantă era să aşteptăm decizia Curţii de Apel – ceea ce ar fi făcut ca manualele să nu fie nici în semestrul II la dispoziţia elevilor – sau de asumare a răspunderii continuării procesului de atribuire. Există şi riscul ca, la Curtea de Apel, să se dea câştig de cauză contestatarului, efectele fiind uşor de imaginat…”, a adăugat ministrul Educaţiei.