Sub titlul de mai sus, Mihai Hanganu, cunoscut cititorilor şi din alte, multe, cărţi de versuri şi proză pe care le-a editat în ultimii ani (13 volume în doar 8 ani!), îşi publică la o prestigioasă editură ieşeană, „Timpul” cel mai recent op al său, cu un titlu ce aduce a roman de spionaj, „Taina şoaptelor”. Însă nu e nici roman şi nici de spionaj, harnicul autor adunându-şi în cele 118 pagini ale cărţii cele mai recente creaţii poetice şi ne…poetice. Afirm acest lucru pentru că nu toate creaţiile din volum se ridică un un nivel cât de cât onorabil, textele din partea a doua a cărţii, „Şoapte la vedere”, făcând parte din cu totul altă categorie lirică; texte ocazionale, crochiuri scrise la prima mână, cu prilejul unor lansări de carte, vernisaje, aniversări etc. Dacă autorul ar fi beneficiat de un lector atent al cărţii, aceasta ar fi ieşit de sub tipar mai subţire, dar mai aerisită. Acestea fiind zise, putem aprecia că Mihai Hanganu a evoluat spre bine în lirica sa, trecerea spre poemul clasic în vers alb fiindu-i de bun augur. Iată unul poemele reuşite ale cărţii: „În fiecare noapte / îmi spuneai / să citesc în stele / să deprind dragostea cerească. / Eu adormeam / citind / cu lacrimi în ochi / neaflând / niciodată sfârşitul / acestor poveşti. / Eram tânăr / şi tot mai albe / nopţile”. La fel de frumoase sunt şi alte poeme: cel care dă titlul cărţii, „Taina şoaptelor”, „Certitudine”, „Subordonare”, „Împreună”. Mihai Hanganu este un autor care a evoluat de la carte la carte, semn că talentul său, latent cândva datorită altor preocupări mai prozaice, încă mai poate rodi frumos.
