Mihai Budăi şi Daniela Olteanu nu mai sunt procurori

ciocan_judecata_01_07Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat sentinţe definitive ieri

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ieri, recursurile înaintate de procurorii bicăjeni Mihai Vlad Budăi şi Daniela Olteanu împotriva deciziei Consiliului Superior al Magistraturii de excludere a lor. Sentinţa Înaltei Curţi este definitivă, astfel punându-se punct unei situaţii nedorite care exista la Parchetul Bicaz de câţiva ani. “Respinge recursul declarat de BUDĂI MIHAI VLAD şi OLTEANU DANIELA în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii – Secţia de disciplină pentru procurori, ca fiind declarat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de nelegalitate a Ordinelor nr. 4/19 aprilie 2012 şi nr. 9/8 decembrie 2012 emise de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de BUDĂI MIHAI VLAD şi OLTEANU DANIELA împotriva hotărârii nr. 12/P din 26 noiembrie 2014, pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii – Secţia pentru procurori în materie disciplinară. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 iunie 2015”, se arată în minuta deciziei civile nr. 65 a ÎCCJ. Fosta conducere a Parchetului Bicaz a depus iniţial mai multe sesizări pe adresa Inspecţiei Judiciare, care a deschis o anchetă care a confirmat grave probleme profesionale în portofoliul celor doi procurori. Soţii Budăi şi Olteanu au replicat, la rândul lor, cu un memoriu în care procurorul Daniela Olteanu aducea acuze de hărţuire sexuală şefului de atunci al parchetului, procurorul Laurenţiu Mugurel George Darie. Toate aspectele au fost verificate, atât cele profesionale cât şi cele personale reclamate de părţi, iar în final Inspecţia Judiciară a dat rezoluţie de excludere din magistratură pentru ambii procurori, concluzier ce a fost confirmată de plenul CSM. Ultima încercare a soţilor de a schimba turnura lucrurilor a fost spulberată ieri. Cei doi ex-magistraţi au fost găsiţi vinovaţi de abateri grave, constând în “nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanţei sau al parchetului ori a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente şi exercitarea funcţiei cu rea-credinţă”, potrivit CSM.

C.I.