Mihai Alexandru, co-preşedinte ALDE Neamţ

alexandru-mihai Consilierul judeţean Mihai Alexandru a fost numit miercuri, co-preşedinte al organizaţiei judeţene ALDE Neamţ, numire care vine să înlocuiască locul pe care Partidul Conservator îl avea în noua formaţiune – Alianţa Liberal Democrată – în urma fuziunii cu Partidul Liberal Reformator.

„Conform deciziilor luate de conducerea partidului şi statutului, ALDE Neamț îşi păstrează conducerea bicefală până la alegerile interne din 2017. Miercuri, am fost numit co-preşedinte de către cei doi co-preşedinţi ALDE București, Daniel Constantin şi Călin Popescu Tăriceanu”, a spus Mihai Alexandru.

Odată cu această nouă numire se mizează pe stingerea disensiunilor de la nivelul 1 al organizaţiei judeţene, existente între fostul co-preşedinte, deputatul Cătălin Drăguşanu, exclus din partid, şi co-preşedintele Ion Asaftei: „Sunt sigur că voi avea o bună colaborare cu colegul meu şi că vremea conflictelor a trecut. Cetățenii județului Neamț au nevoie de locuri de muncă, investiții, învățământ de calitate, un sistem medical „sănătos „… Oamenii sunt supra saturaţi de scandaluri. ALDE Neamț este a treia forță politică şi singurul partid care promovează liberalismul. Transmit un mesaj de unitate şi am convingerea că cetățenii ne vor da votul la alegerile parlamentare pentru că vor vedea în noi o echipă care vine cu soluții la rezolvarea problemelor județului”, a spus Mihai Alexandru.

Întrebat cum va reacţiona dacă nu se potriveşte în decizii cu Ion Asaftei, noul co-preşedinte a răspuns: „Nu sunt un om al conflictelor şi consider că dialogul este foarte important pentru a netezi asperitățile. Nu este obligatoriu să gândim absolut la fel, este obligatoriu să ajungem, însă, la acelaşi scop: întărirea organizaţiei judeţene ALDE şi transmiterea unui mesaj coerent şi pozitiv oamenilor, acela că suntem un partid în care poate să aibă încredere”.

De altfel, Alianţa Liberalilor şi Democraţilor a făcut un scor bun în primele alegeri pe care le are sub această siglă, la Neamţ: voturi pentru Consiliul Județean: 11.372 – 5,55 la sută; voturi pentru consiliile locale: 11.715 – 5,43 la sută. ALDE are un primar, un vice-preşedinte de Consiliu Judeţean din doi consilieri judeţeni şi doi consilieri municipali.

De altfel, Mihai Alexandru nu este la prima funcţie de conducere. El a fost preşedintele Partidului Conservtaor, filiala Neamţ, până la fuziunea cu PLR, când noul statut a transmis deputaţilor şi senatorilor competenţele de conducere.

M.O.T.