Mihaela Stoica rememorează anii 2000 – 2004 / PSD este în tot şi-n toate!

pmp 2miuta

Deputatul Mihaela Stoica, preşedintele filialei PMP Neamţ a acuzat ieri guvernul PSD că încearcă să controleze primarii din ţară prin intermediul vicepremierului Liviu Dragnea.
Parlamentarul nemţean susţine că Dragnea deţine controlul asupra modului în care sunt finanţate primăriile de la ministerul Administraţiei.
”În acest moment, în România, domnul Dragnea prin ordin de ministru hotărăşte ce bani repartizează fiecărui judeţ în parte urmând ca preşedinţii de consilii judeţene să facă liste cu propuneri de investiţii pe care să le trimită către Ministerul Dezvoltării, adică domnului Dragnea. Vorbim de comune de la 1.500 locuitori până la municipii ca Piatra Neamţ care nu a primit nici un leu de când este Dragnea ministru. Sunt multe exemple. De asta cei 16 primari de opoziţie din Neamţ au făcut joi pasul spre PSD”, a declarat deputatul Mihaela Stoica.
Preşedintele PMP Neamţ a menţionat că şi promisiunile electorale ale guvernului au fost uitate.
”Au promis un milion de locuri de muncă şi nu au făcut nimic, rata şomajului a crescut cu peste 6 procente în ultima lună iar dincolo de cifrele care anunţă o uşoară creştere economică, încasările bugetare au scăzut. Acest guvern n-a facut nimic bun pentru români. O mulţime de instituţii îşi modifică structura, apar peste noapte instituţii şi funcţii de secretar de stat, practic ei înfiinţează funcţii pentru prietenii lor. Apare astfel o dezorganizare la nivelul întregii ţări care se va simţi până la nivelul fiecărei localităţi. Până şi Agenţia de Cadastru trece acum sub domnul Dragnea. În loc să facă autostrăzi, să acceseze fonduri pentru investiţii, PSD mută sau înfiinţează posturi şi dă bani pentru a crea funcţii pentru prietenii lor, creează un haos generalizat”, a acuzat deputatul Mihaela Stoica.

G. Apetrii