Mihaela Albu se antrenează cu Bacăul

unic  cu albu nr3

* „Lucrurile nu vor rămâne aşa”, avertizează patronul UNIC-ului, care îşi revendică jucătoarea

 

Ceea ce era un zvon acum o săptămână s-a confirmat, luni, la reunirea campioanei, Ştiinţa Bacău. Printre jucătoarele prezente la primul antrenament al formaţiei băcăuane s-a numărat şi Mihaela Albu, de la UNIC. Voleibalista de 19 ani devenise studentă a Universităţii „Vasile Alecsandri”, ceea ce a stârnit şi întreţiut speculaţiile privind o posibilă plecare la Bacău.

În timp ce antrenorul campioanei, Florin Grapă, face planuri pentru tânărul libero, pe care l-ar împrumuta unei echipe din zonă, după ce a adus-o pe Vujovic, de la Constanţa, finanţatorul UNIC-ului revendică jucătoarea ca fiind a grupării pietrene.

„Lucrurile nu vor rămâne aşa”, avertizează Vasile Ouatu. „A semnat cu mine, la împlinirea vârstei de 18 ani, pentru restul de contract. Adică încă cinci ani”.

Amânarea înregistrării contractului la notar, dar nu mai mult decât termenul regulamentar, este chichiţa de care Bacăul ar urma să se folosească pentru a lua gratuit jucătoarea, crede patronul grupării pietrene. Mihaela Albu nu a apărut însă pe lista voleibalistelor libere de contract.

„Voi trimite la Federaţie toate actele. Este jucătoarea noastră şi nu poate pleca oricum”, este convins Vasile Ouatu, care a adus-o pe Mihaela Albu la Piatra Neamţ acum aproape cinci ani, de la Cernavodă.

În cazul Cristinei Zanfir, care a plecat de la UNIC în această vară, deşi mai avea un an de contract, lucrurile stau altfel. La solicitarea jucătoarei, părţile au ajuns la un acord şi s-au despărţit amiabil.