Este adevarat că suntem în post, dar nu este gospodină care să nu facă liste peste liste şi calcule elaborate pentru meniul de sărbătoare. Mai sunt aproape două săptămâni până la Paşte, iar în pieţele nemţene au început să apară mieii. Oarecum previzibil, preţurile sunt, deocamdată, la fel cu cele practicate anul trecut. Iar asta în primul rând pentru că anul acesta au mai mulţi clienti, ortodocşii şi catolicii sărbătoresc împreună Paştele.
În Piaţa Mare, preţul unui kilogram de carne a ramas la fel ca cel de anul trecut. Astfel, mielul se vinde în viu cu 13 lei, iar taiat cu 23 de lei. Vânzătorii se plâng că rămân cu miei tăiaţi pe tarabă, seara, când părăsesc piaţa, pentru că nu mulţi sunt cei care se opresc să cumpere.
Tradiția spune că, de Paşte, este bine să nu lipsească nici peştele de pe masă. În hale, însă, bate vântul. Nici picior de cumpărător. Prețurile la peştele viu variază, novacul se vinde la 9 lei per kilogram iar, ca de obicei, crapul mai scump.
Andreea FLOREA