FC Ceahlăul – FC Braşov 2 – 2 (1 – 1). Au marcat Cârjan 41’, Ştefănescu 54’/Serginho 8’, Ganea 74’
Stadion: Municipal, teren bun, vreme frumoasă, spectatori, cca. 3000
FC Ceahlăul: Calancea – Dumitraş(Ţepeş 53’), Marc, Cazan, Slavickas – Achim(Onciu 68’), Clonin – Popadiuc, Chitoşcă, Ştefănescu(Pavel 83’) – Cârjan. Antrenor, Florin Marin.
FC Braşov: Iacob – Barna(L.Ganea 57’), Diogo, Leko, Străuţ – Grigorie, Madeira(C.Munteanu 70’) – Serginho, Enceanu(Ciocâlteu 57’), Aganovic – Constantinescu. Antrenor, Adrian Szabo.
Cartonaşe galbene: Marc 42’, Chitoşcă 62’, Slavickas 65’, Cârjan 71’/Constantinescu 1’, 75’, Madeira 45’, L. Ganea 90+4’
Cartonaş roşu: Constantinescu 75’
Arbitrii: Dan Dreve – central, Aurel Oniţă, Adrian Popescu – asistenţi, Sergiu Popa – rezervă.
Observatori: Cristian Nica, Adrian Ionescu
Ceahlăul a încheiat la egalitate, scor 2 – 2, partida de duminică, de pe teren propriu, cu FC Braşov, din etapa a opta a ligii întâi. Băieţii lui Florin Marin au obţinut cel de-al doilea egal din actuala stagiune, precedentul, 1 – 1 cu Dinamo, a fost realizat tot pe teren propriu în runda a cincea. Duminică, pe Borzoghean, oaspeţii lui Adrian Szabo au început mai bine partida şi au deschis scorul încă din minutul 8, atunci când Serginho s-a demarcat de adversar şi a înscris cu o lovitură de cap din careu. Gazdele nu au acuzat şocul şi au alergat după egalare, pe care au realizat-o cu 4 minute înainte de pauză. Atunci, Cârjan a preluat foarte bine o minge cu pieptul în marginea careului, a pătruns şi a împins mingea în poarta lui Iacob, ieşit total indecis. Golul le-a dat moral băieţilor lui Florin Marin, care au început bine şi repriza a doua şi după mai multe acţiuni în careul adversar au reuşit să treacă în avantaj în minutul 54. După o fază colectivă de atac, Slavickas a recentrat perfect în careu, Ştefănescu a venit plasat din spate şi a şutat sec la colţul lung, fără nicio replică pentru portarul braşovean. Din păcate, antrenorul Florin Marin a rămas fără 3 piese de bază în teren, după ce Dumitraş, Achim şi Ştefănescu au ieşit accidentaţi şi au fost înlocuiţi cu Ţepeş, Onciu şi Pavel. Şi acest aspect a contat, tehnicianul oaspeţilor a mutat inspirat, i-a trimis în luptă pe foştii dinamovişti Cătălin Munteanu şi Liviu Ganea, iar acesta din urmă a reuşit să egaleze pentru stegari. Ganea a şutat spectaculos din careu în minutul 74, după mai multe greşeli colective ale defensivei pietrene, la colţul lung, Calancea nu a putut interveni şi s-a făcut 2 – 2. Rezultatul a rămas acelaşi până la final, deşi gazdele au evoluat timp de 15 minute în superioritate numerică, după ce fostul atacant de la Ceahlăul, Marian Constantinescu, a văzut al doilea galben şi a fost trimis mai repede la vestiare. Pietrenii nu au putut profita de acest avantaj şi cele două formaţii şi-au împărţit punctele în mod egal. Ceahlăul nu poate învinge nici de această dată formaţia din Braşov pe teren propriu după ce, şi în campionatul trecut, meciul s-a încheiat la egalitate, 1 – 1. „Meritam mai mult după desfăşurarea jocului. Am controlat partida de la un capăt la celălalt. Sunt două puncte mari pierdute acasă şi asta mă deranjează. Am controlat jocul, am avut iniţiativa, Braşovul a ajuns de foarte puţine ori la poartă la noi dar, din păcate, am primit două goluri pe nişte erori. Una din cauzele eşecului este şi faptul că la 2 – 1 am pierdut 3 jucători foarte importanţi în angrenajul echipei. Cred că am avut şi neşansă dar mă bucur că jucătorii au reuşit să revină de la 0 – 1. Achim are probleme la genunchi, Ştefănescu are o lovitură la cap, iar Dumitraş o lovitură la şold. Am avut şi o superioritate numerică, nu am ştiut să o valorificăm, am intrat în criză de timp, am început să folosim mingi directe care i-au avantajat pe braşoveni. Avem jucători care nu au încă experienţa necesară să ştie să profite de acest lucru, dar sunt jucători de calitate şi sper că din aceste exemple vor trage nişte concluzii şi nu vor mai repeta aceste greşeli”, a spus Florin Marin. De partea cealaltă, tehnicianul Adrian Szabo a sperat la un rezultat mai bun la Piatra Neamţ. „Având în vedere că în prima repriză am reuşit să deschidem scorul, am sperat la un joc mai bun şi o victorie, de ce să nu recunosc. Dar obţinând un egal pe fondul revenirii de la 1 – 2, ne putem declara mulţumiţi şi cu acest punct. Orice punct considerăm că va conta în economia clasamentului”. După egalul de duminică, Ceahlăul a ajuns la 11 puncte şi se află pe poziţia a noua în ierarhia internă. Pentru trupa lui Florin Marin urmează două deplasări consecutive, miercuri, în Cupa României la Sport Club Bacău, şi sâmbătă, în campionat, la Gaz Metan Mediaş.
Rezultate, etapa 8, liga I
Gaz Metan Mediaş – Viitorul Voluntari 3 – 1
ASA Tg. Mureş – Rapid Bucureşti 1 – 0
Concordia Chiajna – FC Botoşani 3 – 3
Oţelul Galaţi – CFR Cluj 0 – 1
Dinamo Bucureşti – CSMS Iaşi 1 – 0
Ceahlăul P. Neamţ – FC Braşov 2 – 2
Astra Giurgiu – Pandurii Tg. Jiu 2 – 1
Petrolul Ploieşti – Steaua Bucureşti 2 – 3
U Cluj – CS Universitatea Craiova s-a disputat după încheierea ediţiei
Clasament
1.Steaua Bucureşti 8 7 0 1 20-6 21p
2. CFR Cluj 8 6 1 1 17-4 19p
3. Astra Giurgiu 8 6 0 2 19-7 18p
4. Dinamo Bucureşti 8 4 3 1 14-8 15p
5. ASA Tg. Mureş 8 4 3 1 13-7 15p
6. Petrolul Ploieşti 8 4 2 2 16-8 14p
7. FC Botoşani 8 4 1 3 11-14 13p
8. Gaz Metan Mediaş 8 3 2 3 10-11 11p
9. Ceahlăul P. Neamţ 8 3 2 3 8-13 11p
10. FC Braşov 8 2 3 3 11-14 9p
11. Universitatea Cluj 7 2 2 3 7-7 8p
12. Rapid Bucureşti 8 2 2 4 6-11 8p
13. Pandurii Tg. Jiu 8 1 4 3 6-12 7p
14. Viitorul Voluntari 8 1 3 4 7-11 6p
15. Oţelul Galaţi 8 1 2 5 4-10 5p
16. CS Universitatea Craiova 7 1 2 4 5-14 5p
17. Concordia Chiajna 8 1 2 5 6-16 5p
18. CSMS Iaşi 8 0 4 4 4-11 4p