Mircea Sântimbreanu s-a născut pe 7 ianuarie 1926 la Băiţa, judeţul Hunedoara. A studiat la Liceul „Avram Iancu” din Brad (1935-1943), absolvind Facultatea de Drept (1947) şi Facultatea de Filosofie (1951) din Bucureşti. În perioada 1948-1951 a fost asistent universitar la Catedra de Drept Penal a Universităţii Bucureşti, ulterior ocupând diverse funcţii de conducere: director general al Centrului Naţional al Cine- matografiei, director în Consiliul Culturii, director al Editurii Albatros. Între 1996 şi 1998 a fost preşedinte de onoare al Târgului de carte Gaudeamus.
Cunoscut îndeosebi ca scriitor de literatură pentru copii, Sântimbreanu s-a remarcat şi ca scenarist şi producător de film.
Fiind fascinat de lumea copilăriei şi a şcolii, Mircea Sântimbreanu a lăsat moştenire o operă vastă, destinată celor mici, din care amintim „Cu şi fără ghiozdan” (1956), „Lângă groapa cu furnici” (1964), „Recreaţia mare” (1965), „Extemporale şi… alte lucrări scrise” (1963), „32 de premianţi”, „Să stăm de vorbă fără catalog” şi „Mama mamuţilor mahmuri” (1980).
„Deşi în biografia mea figurează 18 titluri, consider că eu n-am scris cărţi, ci «bucăţi», aşa cum unii sparg butuci şi-i fac stive de lemne pentru foc. Recreaţia mare, de exemplu, cea mai ilustrată şi mai ilustra-tivă dintre cărţile mele, nu este – de la ediţie la ediţie – decât o antologie de proză umoristică pentru şcolari, cu suma-rul nu adăugit, ci mereu primenit, şlefuit. Am scris de-a lungul vieţii, cred, vreo 600 de schiţe şi povestiri. Vreo 60 le mai pot citi, vreo 30 mă încântă încă. Pentru ce-lelalte sunt gata să cer scuze…” – spunea Mircea Sântimbreanu, într-un interviu acordat revistei „Agero”.
Vorbind despre li-teratura pentru copii, prozatorul mărturisea, în acelaşi interviu:
„Genul este cu adevărat uşor, dacă ai talentul specific, dacă ai izbutit să pui capcompas spre categoriile estetice proprii acestei literaturi: culoarea, hiperbola, ritmul, verva şi fantezia, accentul patetic, adică să deţii vizele universal-valabile pe paşaportul literaturii pentru copii – epică densă până la suspans, humorul până la grotesc, melodramatis-mul până la lacrimă, fantezia până la fabulos şi absurd, gingăşia, tan-dreţea ş.a. Cum comunic cu contemporanii mei, copiii? Cu vervă, dar nu o dată cu preţul autoridiculizării, predându-mă bunăvoinţei acestor Magellani încă din pamperşi şi care fac zilnic înconjurul lumii la televizor, cu abonament la computer, rapp, video -casetă etc. Desigur, o stratagemă, căci umilin-du-mă în exordiu ca moşneag şi ca «băsmui-tor», copiii aceştia se lasă totuşi seduşi de discursul decomplexat şi cult al «magistrului».
Sufletul infantil nu s-a schimbat (un copil îşi va iubi oricând mai pătimaş căţelul decât computerul), codurile de comunicare, da!”
Irina NASTASIU
