Membru al “Academiei infractorilor” lui Ţâţă, adus din Londra de poliţişti

Bărbatul în cauză s-ar fi ocupat de recrutarea și transportarea membrilor din județul Neamț, precum şi de transportarea, pe teritoriul diverselor țări europene, a bunurilor furate

O escortă a Poliţiei Române a preluat din Londra și a adus în țară, în seara de 11 septembrie, pe unul dintre un bărbaţii care făceau parte din gruparea infracţională condusă de pietreanul Adrian Botez, zis Ţâţă. Pe numele executantului prins la Londra a fost emis mandat european de arestare, fiind cercetat pentru “infracţiuni din sfera criminalităţii organizate şi contra patrimoniului”, potrivit informaţiilor furnizate de IGPR.
“În urma cooperării poliţieneşti internaţionale cu autorităţile judiciare din Marea Britanie, ieri seară, 11 septembrie a.c., poliţiştii din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – I.G.P.R. au efectuat o misiune de preluare, sub escortă, a unui bărbat, de 53 de ani, din judeţul Bacău.
Pe numele său, Tribunalul București – Secţia I Penală a emis un mandat european de arestare, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, complicitate la tâlhărie calificată, respectiv favorizarea făptuitorului”, informează Poliţia Română.
În fapt, în cursul anului 2011, bărbatul ar fi aderat la un grup infracțional, format din cetățeni români, majoritatea din județul Neamț. Membrii principali s-ar fi ocupat de recrutarea şi coordonarea altor membri executanți, pe care i-ar fi determinat să se deplaseze în străinătate, pentru a comite tâlhării din magazine de bijuterii. În perioada 2011 – 2014, în calitate de membru al grupării, bărbatul în cauză s-ar fi ocupat de recrutarea și transportarea membrilor din județul Neamț, precum şi de transportarea, pe teritoriul diverselor țări europene, a bunurilor furate. De asemenea, bărbatul era urmărit și de autoritățile germane, în baza unui mandat european de arestare, fiind cercetat pentru comiterea, în cursul anului 2015, a  8 furturi, prin folosirea ilegală a unor carduri, precum și sustragerea, în mod ilicit, a unor bani în detrimentul unor persoane.
Ca urmare a schimbului de informații efectuat de Poliţia Română, prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul C.C.P.I. – I.G.P.R., bărbatul în cauză a fost arestat în Marea Britanie, în urmă cu o lună de zile.

Geanina NICORESCU