*O firmă străină vrea să angajeze 100 de infirmiere și 40 de asistenți medicali *Durata contractului va fi pe o perioadă nedeterminată, câte 37,5 ore pe săptămână
În luna cadourilor, angajatorii italieni sunt mai mult decât generoși în ceea ce privește locurile de muncă pentru lucrătorii români dispuși să câștige un ban peste hotare.
Prima ofertă EURES este pentru 100 de infirmieri, care să-și desfășoare activitatea prin case de bătrâni din Marea Britanie, pentru o leafă de 7,2-8,2 de lire sterline brut pe oră. Firma străină este AUSILIUM SOCIETA COOPERATIVA și se află în localitatea Bassano Del Grappa. Ca beneficii, angajatorul oferă 27 zile de concediu pe an și 8 zile libere și oportunități de avansare în carieră. În plus, firma dă posibilitatea de a lucra 60 de ore pe săptămână (plătite suplimentar), ajutor în găsirea unei locuințe, precum și sprijin în vederea obținerii Numărului de Asigurare Națională și a contului bancar. Durata contractului va fi pe o perioadă nedeterminată, câte 37,5 ore pe săptămână. Pentru aceste posturi, nemțenii trebuie să trimită CV-urile completate în limba engleză cu foto, până la data de 31 mai 2017, la adresa de e-mail: ausilium.ro@gmail.com.
Aceeași firmă mai dispune de 40 de slujbe pentru asistenți medicali din România. Prima ofertă este pentru 20 de cadre sanitare care să-și desfășoare activitatea în Marea Britanie, la Spitalul Public din Taunton. Pentru a putea activa în aceste posturi, candidații trebuie să aibă calificare în domeniu și să vorbească limba engleză, la nivelul B1-B2. Nu se cere experiență. Firma oferă o remunerație de 21.909-28.462 lire sterline brut pe an, în funcție de experiența candidatului. Pentru asistenții înregistrați la NMC (Nursing & Midwifery Council) se oferă cazare pentru două luni, decontarea transportului cu avionul, transfer de la aeroport și rambursarea taxei de înregistrare la NMC pentru două luni (230 lire, 1.000 lire bonus după 12 luni de contract). Pentru candidații care nu au înregistrare la NMC se mai oferă cursuri IELTS (International English Language Testing System) și plata taxei de examen. Contractul se va semna pentru o perioadă nedeterminată. Se va lucra câte 37,5 ore pe săptămână. CV-urile se vor trimite la aceeași adresă mai sus menționată. În cazul celor 20 de asistenți medicali rămași, posturile vor fi la Spitalul din Swindon.
Pentru monitorizare, CV-urile trebuie să ajungă la consilierul EURES Adrian Bulgaru, de la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Neamț, la adresa de e-mail: adrian.bulgaru@nt.anofm.ro. Număr de telefon:0233.219.514 sau 0233.743.848.
V. ANDRIEȘ