Medierea, agreată şi de avocaţi, şi de judecători

* ”Am avut un dosar cu 11 părţi care s-au împăcat după 4 ani de procese”, a declarat avocata Mihaela Nechifor

Perspectiva intrării în vigoare a Noului Cod de Procedură Civilă, de la 1 februarie, introduce şi obligativitatea privind participarea părţilor la şedinţa de informare referitor la avantajele medierii. Această modalitate de a trata un conflict, introdusă prin lege, ar putea aduce schimbarea mult aşteptată în atitudinea justiţiabilului, care până acum apela direct la instanţă, indiferent de dimensiunea problemei pe care o avea. Deşi au existat voci critice faţă de impunerea participării la şedinţa de informare, se pare că aceasta va rămâne valabilă. Prevederea legislativă spune că cine depune o acţiune în instanţă fără a participa la şedinţa de la mediator riscă să-i fie respinsă cererea, ca inadmisibilă, iar pentru acţiunile declanşate înainte de 1 februarie sancţiunea este amenda.

După participarea la informare, părţile vor primi un proces verbal de la mediator, document care va fi dovada ce va fi prezentată în instanţă. „Procesul verbal se eliberează de către mediator doar după ce se face dovada convocării părţilor”, spune avocat Mihaela Nichifor. „Legat de acest aspect, vreau să subliniez faptul că în ce priveşte convocarea, aceasta se poate face inclusiv prin mail, nu doar prin fax sau prin poştă, şi se face de către una din părţi. Această primă etapă din mediere este gratuită, adică mediatorul nu percepe nici un fel de taxă, chiar dacă să zicem el este cel care se ocupă de convocarea părţilor. Cert este că activitatea de mediere are toate şansele să fie una de succes, în condiţiile în care dacă e să ne referim doar la costuri, cu siguranţă toată lumea va avea de câştigat. Cheltuielile în instanţă sunt cu mult mai mari, dar se poate apela la mediere chiar şi în cursul unui proces aflat deja pe rol. Chiar am avut un dosar cu 11 părţi, şi credeţi-mă că nu-i uşor să reuşeşti să-i aduni la mediere, în care până la urmă, după patru ani de proces, s-a produs dezamorsarea conflictului abia când au fost toţi faţă în faţă şi s-au ascultat unii pe ceilalţi”.

Informarea despre mediere este obligatorie pentru conflicte în domeniul protecţiei consumatorilor, în domeniul dreptului familiei, în cel privind litigiile legate de posesie, grăniţuire, strămutare de hotare ori în alte litigii care privesc raporturile de vecinătate, în domeniul răspunderii profesionale în care poate fi angajată răspunderea (malpraxisul), în litigiile de muncă legate de încheierea, executarea şi încetarea contractelor individuale de muncă, în litigiile civile a căror valoare este sub 50.000 lei.

Dacă factorul bani este un aspect important şi pentru mulţi esenţial, la fel de remarcabil este şi aspectul legat de timp. Într-un proces civil, o şedinţă cu 60 – 80 de dosare înseamnă, în cele mai multe cazuri, o zi întreagă pe care părţile şi martorii trebuie s-o dedice prezenţei la proces. „Este greu pentru toată lumea, inclusiv pentru judecători, nu doar pentru părţi, să stai o zi întreagă în sala de judecată, să analizezi fiecare caz în parte. Şi pentru părţi e greu, martorilor trebuie să le plăteşti ziua de muncă, şi dacă ne referim la tot parcursul unui proces, vă daţi seama ce cheltuieli sunt! Pe când, la mediere termenele sunt mult mai scurte, cheltuielile cu mult mai mici şi nu în ultimul rând toată lumea este mulţumită în final de soluţie”, mai spune avocat Mihaela Nichifor.

Unul din scopurile implementării medierii a fost acela de a uşura instanţele de maldărul de dosare. Prin urmare, s-a prevăzut ca domeniile în care se poate aplica medierea să fie atât de diverse, încât să acopere acea zonă din care vin foarte multe cereri de chemare în judecată. „Medierea este foarte utilă mai ales în speţe ce ţin de partaje, indiferent dacă sunt de bunuri ori succesorale”, spune judecătorul Emil Mircea Amza. „Chiar şi în penal, la acele infracţiuni împotriva cărora cercetarea începe la plângerea prealabilă a părţii, adică la infracţiunile mai puţin grave, există posibilitatea stingerii conflictului prin mediere. Este de aşteptat ca medierea să ducă la degrevarea instanţelor de o parte din acţiunile pe care justiţiabilii le-ar putea înainta. Chiar sper să se ajungă la un asemenea grad înalt de percepţie din partea cetăţenilor faţă de mediere, care are şanse să funcţioneze, poate nu de la început, dar pe parcurs sunt convins că va da rezultate, având în vedere beneficiile medierii”.

Mediatorii autorizaţi vor figura într-un tablou accesibil publicului, similar tabloului avocaţilor, iar acordul sau certificatele de mediere vor fi documente cu regim special ce vor fi cuprinse într-un soi de registru de evidenţă.