Până la sfârşitul acestei săptămâni, medicii de familie din Neamţ care au obţinut specializarea în ultimii cinci ani se pot înscrie la un schimb de experienţă în Liverpool, organizat de Societatea de Medicină de Familie din Marea Britanie. Această activitate va avea loc în perioada 30 septembrie- 4 octombrie 2014, termenul limită de înscriere fiind 17 august.
În cadrul schimbului de experienţă din Liverpool, medicul de familie selectat va avea posibilitatea să viziteze, încâ din prima zi de şedere, un cabinet al unui medic de familie. Pe 1 octombrie va putea participa la conferinţa tinerilor medici de familie din Marea Britanie, iar în perioada 2-4 octombrie doctorii selectaţi vor fi invitaţi la conferinţa naţională de medicina familiei organizată de Societatea de Medicină de Familie din MArea Britanie.
Pentru a participa la selecţie, trebuie completat un formular care trebuie apoi trimis la adresa de email vdgm@snmf.ro, până la data limită de 17 august 2014. Foarte important de menţionat este faptul că medicii care doresc să participe la schimbul de experienţă trebuie să aibă cunoştinte medii-avansate de limba engleză. Medicul de familie selectat va fi anunţat prin email şi pe site-ul Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF) în data de 18 august 2014.
Doritorii trebuie să ştie că taxele de participare la conferinţe vor fi acoperite de organizatori. Medicul nemţean înscris şi acceptat trebuie să-şi asigure transportul România-Anglia şi cazarea pentru cinci nopţi.
Geanina NICORESCU