Această afirmaţie a fost făcută de către primarul municipiului Roman, Dan Laurenţiu Leoreanu, ca urmare a mediatizării exagerate a unor aşa-zise vedete, în detrimentul unor campioane precum Simona Halep sau a unor activităţi care ar duce către o societate pozitivă. Aceast lucru ar fi posibil dacă s-ar promova mai mult valorile acestei ţări şi implicit al urbei noastre. „Suntem cu capul dacă mediatizăm haitele şi poamele în locul valorilor, al tinerilor care muncesc ca sa facă performanţă cum este fetiţa Simona Halep, despre care presa naţională doar a precizat printr-o banală ştire faptul că prin finala câştigată la Doha, Qatar a ajuns locul 9 în lume!” a răbufnit, pe bună dreptate primarul Leoreanu.
În opinia edilului toată această promovare a exemplelor negative, a nemuncii, a „câştigării banilor cu alte părţi ale corpului decât cu capul” nu duc decât către o societate dezbinată. Violenţa mediatizată zilnic, exemple de „piţipoance” care apar mereu pe ecrane sau în ziare îndreaptă tineretul către un astfel de comportament bolnav.
Reacţia dură a primarului faţă de mass-media care promovează astfel de exemple negative a venit ca urmare a faptului că foarte rar sunt menţionate în presă evenimente precum cel la care a fost prezent şi edilul, la sfârşitul săptămânii trecute la Colegiul Naţional Roman Vodă, unde a avut loc, închiderea cursului „Teologia pentru laici”, susţinut de preotul Mihăiţă Popovici. La iniţiativa reprezentantului Bisericii Ortodoxe la acest curs s-au înscris şi au absolvit peste 60 de oameni, atât din Roman, cât şi din alte localităţi, majoritatea intelectuali.
S. VASILIU