Handbalistele de la HCM Roman întâlnesc astăzi pe teren propriu formaţia CSM Bucureşti, în etapa cu numărul 18 a Ligii Naţionale. Sportivele pregătite de Florentin Pera au o misiune destul de dificilă în faţa unui adversar incomod, care a reuşit câteva victorii interesante în actuala stagiune. Gruparea din capitală vine la Roman după victoria din etapa trecută, 25 – 23 pe teren propriu cu Cetate Deva, iar după 17 runde ocupă poziţia a şaptea în clasament, cu 24 de puncte. Echipa bucureşteană are şi o penalizare de două puncte, iar în tur, pe teren propriu, s-a impus cu 21 – 18 în faţa handbalistelor de la HCM Roman. CSM Bucureşti se anunţă una dintre principalele candidate la cucerirea titlului în sezonul viitor, în condiţiile în care echipa s-a întărit deja cu două handbaliste din Brazilia, campioane mondiale, Ana Paula Rodrigues şi Maysa Pessoa, care au semnat cu clubul din capitală. De asemenea, în lotul bucureştencelor se află şi alte jucătoare importante cum ar fi Iuliea Curea, Patricia Vizitiu sau Cristina Vărzaru, iar daneza Mette Klit va fi instalată în funcţia de antrenor principal al grupării din capitală. De partea cealaltă, gruparea de la malul Moldovei abordează întâlnirea de astăzi de pe poziţia a treia a clasamentului, cu 31 de puncte, şi vine după eşecul, 28 – 31, înregistrat pe terenul liderului, HCM Baia Mare. Cu toate acestea, gazdele sunt motivate să facă un meci bun împotriva echipei bucureştene, iar antrenorii şi jucătoarele speră de beneficieze de avantajul terenului propriu şi de aportul publicului, unul foarte important. Până în acest moment, din cele 8 partide susţinute pe teren propriu, trupa din Roman a înregistrat 6 victorii şi doar două eşecuri, cu HCM Baia Mare şi Municipal Craiova. În ultimul joc disputat acasă, formaţia lui Florentin Pera a trecut cu 23 – 20 de CSM Ploieşti. Confruntarea dintre HCM Roman şi CSM Bucureşti se joacă astăzi, de la ora 17, şi va fi arbitrată de cuplul, Barbu – Badiu. Tot în etapa cu numărul 18 se mai dispută întâlnirile: Cetate Deva – Dunărea Brăila, Universitatea Cluj – Neptun Constanţa, Municipal Craiova – HCM Rm. Vâlcea, Corona Braşov – CSM Ploieşti şi HC Zalău – HCM Baia Mare.