Mazzali a debutat cu egal la Ceahlăul

otel-ceahOțelul Galați – Ceahlăul Piatra Neamț 0-0

Stadion: Oțelul, teren bun, vreme frumoasă, spectatori, cca. 200

Oțelul: Grecu – Stoian(Constantinescu 88’), Codreanu, Ștefan, Murgoci – Dajbog, Adăscăliței(Avram 74’) – Chipirliu, Stănescu, Diarra (Dumitru 59’) – Cârjan. Antrenor, Daniel Florea.

FC Ceahlăul: Barna – Gheorghiu, Călin, Cazan, Margină – Stana, Căruță – Popadiuc (Iovu 75’), Ștefănescu, Chitoșcă (Stahie 46’) – Nedelcu (Mateeș 38’). Antrenor, Simone Mazzali.

Arbitrii: Dan Botescu – central, Ionuț Bobe, Alexandru Midvichi – asistenți, Ionel Nae – rezervă

Observatori: Constantin Ștefan, Mihai Basarab

Ceahlăul Piatra Neamț a încheiat la egalitate, scor 0-0, partida din deplasare cu Oțelul Galați, din epilogul etapei a 11-a a seriei întâi. Punctul de marți seară la malul Dunării este primul din actuala stagiune obținut de formația din Piatra Neamț în deplasare și totodată a consemnat debutul pe banca tehnică a italianului Simone Mazzali cu un rezultat de egalitate.

Așa cum era de așteptat, confruntarea de la Galați s-a disputat între două formații aflate în mare suferință, atât sportiv cât și financiar, însă jocul a fost în multe momente destul de spectaculos și cu ocazii de gol la ambele porți. Gazdele au început mai bine partida și au controlat mijlocul terenului în prima repriză, ratând și cele mai importante situații de gol. Chipriliu a fost cel mai activ jucător al Oțelului, care și-a încercat norocul de mai multe ori prin șuturi de la distanță sau lovituri libere, însă nu a nimerit ținta sau portarul Barna a fost la post. După un început mai bun al gălățenilor, oaspeții au început să iasă mai curajos la joc și au avut prima oportunitate de a marca, în minutul 25, prin Chitoșcă, care și-a depășit un adversar pe partea dreaptă, a pătruns în careu și a șutat de la circa 10 metri la colțul scurt, însă Grecu a fost atent și a respins cu piciorul. A urmat din nou o perioadă bună a oțelarilor, care au fost periculoși prin fostul dinamovist, Rafael Stănescu, și Adăscăliței, însă tabela a rămas nemodificată, pentru ca același Chitoșcă să semneze cea mai mare ocazie a Ceahlăului din prima repriză, în minutul 45, când a șutat frumos la vinclul colțului lung, însă mingea s-a dus puțin peste poartă.

Deși a fost unul dintre cei mai activi jucători pietreni, Chitoșcă a fost înlocuit la începutul reprizei a doua cu Stahie, însă jocul oaspeților nu a pierdut foarte mult în consistență. Tot elevii lui Daniel Florea au fost mai periculoși în debutul părții a doua, au avut mai multe oportunități la poarta lui Barna, iar cea mai mare ocazie au irosit-o în minutul 57, prin Stănescu, care dintr-o situație favorabilă a șutat în bara din stânga.

Ambii antrenori au mai făcut modificări în primul 11-zece, însă meciul s-a jucat în continuare după aceleași coordonate, echilibrat la centrul terenului și cu ocazii nu foarte mari la cele două porți. Pe final, în minutul 90, Ceahlăul putea da lovitura la Galați, când a ratat cea mai mare ocazie de gol. Ștefănescu a pătruns bine pe partea dreaptă, a centrat în careu, de unde Căruță, talonat de un fundaș advers, a reluat balonul în bară, care ulterior a ieșit în afara jocului. Nu s-a mai întâmplat nimic, doar mingile reținute de Barna la centrările gazdelor, și meciul s-a încheiat așa cum a început, 0-0, un rezultat care nu ajută niciuna dintre formații, care au rămas în continuare în coada clasamentului din seria întâi.

Ceahlăul nu a arătat foarte rău la primul joc în era Mazzali, însă este încă departe de ceea ce vrea conducerea clubului și de cum ar trebui să arate o echipă de liga a doua care și-a propus ca obiectiv atacarea promovării. Trupa pietreană a ajuns la 5 puncte în 10 partide, foarte puțin pentru pretențiile unui club care mulți ani a jucat la cel mai înalt nivel în primul eșalon. Cei care mai conduc clubul au promis că situația se va schimba în bine în perioada următoare, iar la echipă vor veni și bani.

Vom vedea ce va fi, cert este că Ceahlăul se află acum pe loc retrogradabil, iar runda viitoare, sâmbătă, 7 noiembrie, de la ora 11, va evolua pe teren propriu cu ACS Berceni.

 Clasament

  1. Rapid București 10 7  1  2  16-6  22p
  2. Rapid CFR Suceava 10 6  1  3  14-10  19p
  3. SC Bacău 11 6  1  4  12-12  19p
  4. Dunărea Călărași 10 4  5  1  17-5  17p
  5. Academica Clinceni 10 5  2  3  22-13  17p
  6. Farul Constanța 10 5  2  3  14-10  17p
  7. Dacia Unirea Brăila 10 5  2  3  12-13  17p
  8. ACS Berceni 10 4  3  3  13-13  15p
  9. Gloria Buzău 10 3  1  6  9-23  10p
  10. Bucovina Pojorâta 10 2  3  5  15-17  9p
  11. CS Balotești 10 2  3  5  6-11  9p
  12. Oțelul Galați 11 2  2  7  6-13  8p
  13. Ceahlăul Piatra Neamț 10 1  2  7  5-15  5p

 Primul meci după ce au semnat cu Steaua

Confruntarea de la Galați cu Oțelul a fost prima pentru cei 3 fotbaliști de la Ceahlăul, Ștefănescu, Chitoșcă și Popadiuc, care au semnat cu Steaua București. Singurul care a prins toate minutele pe teren a fost Cătălin Ștefănescu, Doru Popadiuc a fost schimbat în minutul 75 cu Iovu, în timp ce Chitoșcă a ieșit de pe teren la pauză.

La final, mijlocașii pietreni, care vor ajunge la echipa lui Mirel Rădoi din ianuarie, au vorbit despre noua oportunitate din cariera lor și despre cât sunt de pregătiți pentru a face pasul la campioana României. „În primul rând, ca să ne numim 3 jucători de la Steaua, trebuie să demonstrăm la Steaua că suntem jucătorii Stelei, nu la Ceahlăul. Să ne punem pe picioare, pentru că asta ne dorim cel mai mult, să prindem și noi un cantonament bun, să ne revenim și noi fizic, pentru că momentan suntem foarte puțin pregătiți și se vede în pregătirea noastră“, a spus Sebastian Chitoșcă.

„Eu nu țin cu nicio echipă, sunt jucător profesionist, o să îmi fac treaba cât pot de bine pentru echipa la care activez și care mă plătește și cu bani, ca să îmi ajut familia în primul rând. În momentul ăsta nu sunt pregătit să fiu în primul 11-zece, îmi doresc să rămân la Steaua, asta e prioritar pentru mine“, a concluzionat și Cătălin Ștefănescu.

„Nu se pune problema acum de primul 11-zece, în primul rând sper să prind cantonamentul cu ei și apoi, dacă o să dau randamentul dorit de staff-ul tehnic, o să rămână în lot și vom vedea după, acum nu pot să spun nimic de primul 11-zece, pentru că ar fi mult prea deplasat“, a declarat Doru Popadiuc.

Cei 3 mijlocași pietreni au semnat săptămâna trecută cu Steaua, iar în urma acestei înțelegeri, clubul Ceahlăul va primi 150.000 de euro.