Măsurile primăriei pe timpul crizei apei

07/04/2016

Având în vedere întreruperea furnizării apei de către Apa Serv în cartierele Precista, Sarata, B-dul 9 Mai , Gara Veche, B-dul M. Eminescu, str. Lt. Draghiescu, str. Petru Rareș,1 Decembrie 1918, cartier Lenin, zona Centru pentru remedierea defecțiunii de la conducta de aducțiune DN 600 de pe strada Petru Rareș, din data de 07-04-2016, Primăria Piatra Neamț va aplica un plan de măsuri pentru ca disconfortul produs cetățenilor din zonele afectate să fie minim.
Concret, măsurile sunt următoarele:
– Pentru persoanele vârstnice, aflate în imposibilitate de a se deplasa, și pentru persoanele cu handicap grav se va asigura apa potabilă, la cerere.
– Pentru unitățile subordonate Primăriei se va asigura atât apa potabilă cât și cea menajeră.
– Cu sprijinul Inspectoratului Județean de Situații de Urgență Neamț vor fi înființate, la cerere, pe toata durata sistării apei, în zonele afectate, puncte de distribuție a apei menajere.

Pe toată durata sistării apei, Primăria va înființa un număr de telefon de urgență, unde cetățenii pot solicita ajutorul în caz de nevoie. Acesta este: 0748146751.
Apa Serv informează că reia furnizarea apei în jurul orei 22:00.