Echipele de control ale Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor din Neamţ au desfăşurat, zilele trecute, o acţiune de verificare a respectării prevederilor legale privind cerinţele de proiectare ecologică a maşinilor de spălat rufe şi vase.
Jumătate din cei 30 de operatori economici verificaţi au fost depistaţi cu abateri, astfel încât au fost aplicate 13 amenzi contravenţionale şi două abateri, în valoare de 30.000 de lei, iar acolo unde s-au găsit nereguli, s-a procedat la oprirea temporară a aparaturii, până la intrarea în legalitate.
Comisarii pentru protecţia consumatorilor au constatat că în unele manuale de utilizare lipseşte menţiunea de utilizare privind programele standard la 60°C si la 40°C pentru rufe de bumbac, precizarea că acestea sunt adaptate pentru spălarea rufelor de bumbac cu grad normal de murdărie şi că sunt cele mai eficiente programe în ceea ce priveşte consumul combinat de energie electrică şi de apă pentru spălarea tipului respectiv de rufe din bumbac şi indicaţia că temperatura reală a apei poate fi diferită de temperatura declarată a ciclului. De asemenea, verificările au scos la iveală că în unele manuale de folosinţă a maşinilor de spălat rufe nu este menţionat consumul de putere în modul oprit şi în modul inactiv. Comisarii au mai stabilit că lipsesc informaţiile orientative privind durata programului, a gradului de umiditate reziduală, a consumului de energie şi de apă în cazul principalelor programe pentru încărcătura completă şi/sau parţială. De asemenea, nu erau menţionate nici recomandările privind tipul de detergenţi potriviţi în funcţie de temperaturile de spălare diferite.
Respectarea prevederilor legale în cazul promoţiilor continuă să fie o problemă în unele magazine din Neamţ, aşa încât comisarii care se ocupă cu protecţia consumatorilor vă recomandă să fiţi foarte atenţi atunci când doriţi să cumpăraţi ceva „la promoţie”. În cadrul controlului tematic au fost identificate firme care aveau la promoţie maşini de spălat rufe, însă de pe eticheta de prezentare lipseau data de începere şi data de încetare a ofertei.
Geanina NICORESCU