Un autoturism de lux furat din Germania a fost depistat în posesia unui pietrean.
Mașina a fost identificată în urma unor filtre derulate de polițiștii rutieri nemțeni la finele săptămânii trecute. Autoturismul marca Mercedes Benz era condus de un tânăr de 26 de ani, din Piatra Neamț, care a fost oprit în trafic. „În cadrul activităților operative desfășurate, a fost identificat un autoturism marca Mercedes-Benz, înmatriculat în Germania, care era dat în urmărire de autoritățile germane și se afla în posesia unui bărbat de 26 de ani, din Piatra Neamț. Autovehiculul a fost ridicat de polițiști, care continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt“, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.
*Traficul rutier în Neamț disciplinat cu amenzi de 90.000 lei
În numai două zile, polițiștii nemțeni au derulat o acțiune amplă, cu efective sporite, menită a combate infracțiunile stradale, care s-a soldat cu depistarea a peste 600 de nereguli, ce au fost sancționate cu amenzi în valoare de peste 90.000 lei. „În zilele de 16 și 18 martie 2016, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Neamț a dispus desfășurarea unor acțiuni cu efective mărite, pentru combaterea infracționalității stradale și asigurarea unui climat de siguranță publică. Astfel, polițiștii alături de jandarmii angrenați în acțiuni au efectuat 19 filtre rutiere, fiind controlate în trafic circa 600 de autovehicule“, a precizat ofițerul de presă.
În cele două zile polițiștii au constatat 11 infracțiuni, dintre care 5 în flagrant și au aplicat 613 sancțiuni contravenționale, în valoare de circa 90.000 de lei. Dintre acestea, 75 au fost date scandalagiilor și celor care nu respectă spațiul public, iar peste 400 au fost date pentru abateri de la Codul Rutier.
115 conducători auto au fost amendați pentru viteză excesivă, 5 au rămas fără permis, dintre care 3 pentru viteză și 11 au rămas fără certificatele de înmatriculare ale autoturismelor.
Cristina IORDACHE