*O lecție practică de agricultură profitabilă, pentru fermieri veniți din toată Moldova
Ieri, vreme de câteva ore, a fost mare aglomerație în preajma loturilor demonstrative cultivate cu diverse soiuri de rapiță. ”Adunarea” a dat-o SC MARSAT Roman, secondată fiind de renumite firme furnizoare de semințe și pesticide, de ”talia” Bayer CropSciences, KWS, Maisaddour Semences, Biocrop și BASF. Împreună au reușit să reunească câteva sute de fermieri, mai mari sau mai mici, veniți din toată Moldova, cărora li s-au alăturat mai mulți specialiști agricoli, primari, toți interesați să afle cum se ”plămădește” performanța în agricultură. S-a discutat aplicat, la margine de tarla, cu ”dovezile” pe masă: culturi promițătoare, tractoare și mașini agricole de ultimă generație, semințe și pesticide. Pe loturile demonstrative s-a putut vedea de ce sunt în stare câțiva hibrizi de rapiță, dintre cei mai productivi, furnizați de Biocrop, Bayer,KWS și Maisadour.
În expoziția organizată în aer liber, la margine de lan, au putut fi admirate cele mai noi și mai performante tractoare și mașini agricole, ”aliniate” în ordinea întrării la lucru în câmp, începând cu pregătirea patului germinativ, continuând cu semănatul, întreținerea culturilor agricole și terminând cu recoltarea. Toate aceste utilaje fiind incluse în oferta MARSAT, pusă la dispoziția agricultorilor interesați. Tot acum, MARSAT și-a prezentat și oferta de creditare a fermierilor pentru campania agricolă din această vară, dar și cea de la recoltare și de înființare a culturilor agricole de toamnă. Ofertă de creditare, dar și de furnizare a semințelor și pesticidelor. S-a discutat îndelung și oferta privind achizițiile de cereale și plante tehnice pe care le va face firma MARSAT în perioada următoare.
Pentru toți cei prezenți, evenimentul de ieri a fost o lecție practică, de agricultură performantă, din care fiecare a avut ceva de învățat.
MARSAT: 22 ani de rodnică activitate dedicată obținerii performanței în agricultură
Ieri, în locul special amenajat în preajma loturilor demonstrative, s-a ținut ”Ziua rapiței”, prima ediție. Dar tot aici s-a mai aniversat ceva: 22 de ani de la înființarea Societății Comerciale MARSAT Roman. 22 ani de rodnică activitate pusă în slujba truditorilor pământului, permanent dedicată obținerii performanței în agricultură.
ÎMPREUNĂ, SUCCESUL ESTE GARANTAT! Scria cu litere de-o șchioapă pe unul din pliantele de promovare a firmei MARSAT. Alături, am găsit și, apoi am descifrat, ”cifrul” succesului în agricultură repurtat de prestigioasa firmă romașcană. Muncă, Ambiție, Recunoaștere, Succes, Actualitate, Tradiție. Alăturarea primelor litere din fiecare din aceste cuvinte, dau numele societății MARSAT, jalonând clar și drumul spre o reușită sigură.
*La achiziția de cereale: MARSAT va fi pe piață, cu cel mai bun preț!
”Sunt 22 de ani de când, pe aceste meleaguri, a apărut firma MARSAT, fiind repede foarte cunoscută și recunoscută în zonă. Și nu numai. Timp în care a desfășurat aceeași activitate, ponderea deținând-o agricultura. E drept, în decursul anilor, s-au mai încercat și alte domenii. În timp au fost triate, râmânând doar cele profitabile. În paralel cu producția vegetală, firma MARSAT desfășoară și activități agricole conexe. Am în vedere distribuția de tractoare și de mașini agricole, un domeniu de activitate de care sunt atras sufletește și profesional, fiind legat de meseria mea de bază, cea de inginer mecanic agricol. Motiv pentru care n-am renunțat nici o clipă la această activitate. MARSAT furnizează, cu plata în rate ori în produse agricole, tractoare și mașini agricole performante. Totodată credităm diferite proiecte din agricultură, în așa fel încât noi să ne rezolvăm problema achizițiilor de cereale, iar fermerii să-și realizeze dotarea necesară. Utilajele sunt prezentate aici, în câmp, fiind ”aliniate” pe ”firul” fluxului tehnologic agricol, de la arat, semănat, întreținerea culturilor, până la recoltat. Se poate vedea toată gama de utilaje necesare executării acestor lucrări agricole”.
*Prețurile de achiziție a produselor agricole, în scădere de doi ani
De ani buni, firma MARSAT face achiziții și operații de condiționare de cereale și plante oleagenoase. Prin Silozul Roman și prin Baza de recepție de la Mircești, dar și prin Depozitul de la Bucecea. Prețurile de achiziții la produsele agricole au scăzut foarte mult, aproape de nivelul atins cu vreo doi ani în urmă. La unele produse agricole chiar și mai jos. Pe producătorii agricoli i-a ajutat foarte mult prețul de valorificare, așa au reușit să acopere lipsa subvențiilor la unele produse agricole.
*Ultima achiziție, Semrom
”Vrem să avem sămânță de foarte bună calitate!”
„Un alt domeniu de activitate pe care vrem să-l dezvoltăm are la bază o achiziție mai recentă: Semrom, fostul centru de semințe de la Roman. Eu nu am mai lucrat în acest domeniu de prin anii ’90. Vrem să readucem această unitate cel puțin la parametrii anilor de atunci. Există acolo o stație de condiționare foarte bună. E drept, mai este nevoie de dotări noi, pentru modernizare. Suprafețele de depozitare și de producție deja au fost puse la punct. Astfel vom putea veni cu mai multe servicii în întâmpinarea producătorilor agricoli, cum sunt cele de condiționare și de tratare a semințelor. Mai ales că reglementările în domeniu urmează să se înăsprească foarte mult. Vrem ca la nivelul județului să avem o sămânță de foarte bună calitate”.
*Creditarea culturilor agricole
„Activitatetea de creditare, de finanțare a culturilor agricole de sezon, vine și ea cu multe noutăți. Începând de acum, de la recoltarea rapiței, grâului, orzului și orzoaicei, în această vară-toamnă, oferim ”pachete tehnologice”, care cuprind semințe, îngrășăminte, pesticide, motorină, precum și asigurarea culturilor. Pachete standard ori pachete comandate, în funcție de solicitările clienților noștri, de tehnologia aplicată de fiecare producător agricol. Toate aceste pachete le oferim cu plata la recoltare, respectiv anul 2014, pentru culturile agricole care se vor înființa în această toamnă”.
*Fluență în recoltarea, transportul și depozitarea produselor agricole
„Imediat vom demara o activitate foarte susținută, începând cu recoltarea la rapiță, apoi la cerealele păioase. În câmp vom fi prezenți și cu mijloacele de recoltat, dar și cu cele de transport ale firmei MARSAT. Vom asigura transportul produselor agricole de pe tarlale la silozuri, prin comenzi zilnice, pentru a satisface toate solicitările venite de la clienții noștri din teritoriu. Să asigurăm un ritm fluent, în activitățile de recoltare, de transport și de depozitare a produselor agricole.
În acest an, din păcate, prețurile sunt destul de jos. Dacă anul trecut, la grâu discutam de la 80 de bani la un leu, acum, probabil, nu va trece de 65 bani pe kilogram. La fel va fi scăderea și de la orz.
Trebuie să ținem cont de faptul că astfel de analize se fac la nivel mondial, la bursa produselor agricole. Așa că evoluțiile sunt greu de presupus, de pe acum. Pentru noi, în privința achizițiilor de cereale,un lucru e clar: MARSAT va fi pe piață, cu cel mai bun preț!”, a concluzionat Vasile Balcan, directorul și fondatorul SC MARSAT Roman.
Culiță Tărâță, președintele Consiliului Județean Neamț:
”Atenție mare la samsarii de cereale! Să nu vindeți producția pe doi arginți!”
”Vă vorbesc, acum, în calitatea mea de agricultor. Vă doresc ca, recoltarea pe care o aveți acum la cereale păioase, să decurgă în cele mai bune condiții. Cu toți ne dorim să avem un an agricol normal, mai ales că producțiile sunt promițătoare.
Rugămintea mea către dumneavoastră: să nu vindeți producția pe doi arginți, așa cum ar dori unii. Noi, aici, ne întâlnim atât în calitate de producători agricoli, cât și în calitate de cumpărători. Atenție mare la samsarii de cereale! Atenție și iar atenție mare la cei care dau târcoale județului nostru! Deja sunt înregistrate situații cu firme venite din Brăila ori Galați, care au luat produse agricole anul trecut și nu le-au mai plătit nici până acum, în totalitate. Rugăminte mare: atenție și iar atenție! Vedeți cui vindeți produsele!”