MARE PELERINAJ PE MUNTELE CEAHLĂU

Începând din această dimineaţă, odată cu răsăritul soarelui, sute de pelerini vor urca pe Muntele Ceahlău, unde va fi serbat hramul Mănăstirii Schimbarea la Față.
După tradiție, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei urcă, în fiecare an, pe jos, în dimineața zilei de 6 august în pelerinaj împreună cu preoți și credincioși din apropierea Schitului Stănile până la Mănăstirea de pe Muntele Ceahlău, unde va oficia Sfânta Liturghie.
Părintelui Mitropolit i se vor alătura cei 170 tineri din județele Iași, Botoșani și Neamț participanți la Pelerinajul pedestru „Pe urmele Sfinților nemțeni”.
Luni seara, la Mănăstirea Sihăstria, va fi oficiată slujba privegherii în cinstea Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla, iar a doua zi Sfânta Liturghie.
Sfânta Teodora va fi cinstită și la Schitul Sihla, unde, după Sfânta Liturghie, va avea loc pelerinajul de la biserica schitului până la peștera Cuvioasei Teodora.
La programul liturgic din aceste zile sunt așteptați ierarhi ai Bisericii Ortodoxe, preoţi şi mii de credincioşi din ţară și din străinătate.
Sâmbătă seară , a avut loc evenimentul duhovnicesc cunoscut drept „Sărbătorile Sfinților nemțeni” (5-7 august). Această suită este formată din zilele de prăznuire ale Sfântului Ioan Iacob și Sfintei Teodora de la Sihla, care încadrează praznicul Schimbării la Față.
Sfântul Ioan Iacob, prăznuit în data de 5 august, este ocrotitorul bisericii din incinta Seminarului Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamţ.
Hramul locașului de cult a început cu oficierea slujbei de Priveghere sâmbătă seara și a continuat ieri, 5 August 2018, cu Sfânta Liturghie.