Duminică, 24 ianuarie, pietrenii sunt invitați să participe la manifestările dedicate Zilei Unirii.
Anul acesta se împlinesc 157 de ani de la unirea Moldovei cu Țara Românească, acest act istoric reprezentând primul pas pe calea înfăptuirii statului național român unitar. Momentul aniversar va fi marcat începând cu ora 11:30 pe Platoul Curtea Domnească la Turnul lui Ștefan cel Mare, cu o manifestare organizată de Primăria Piatra Neamț și Garnizoana Piatra Neamț, informează plutonierul adjutant Vasile Vânău, ofițerul de presă al Garnizoanei Piatra Neamț.
După sosirea oficialităților, festivitatea va începe cu intonarea Imnului Național, urmat de un discurs susținut de reprezentantul Muzeului de Istorie Piatra Neamț despre importanța și semnificația Zilei Unirii și de discursurile primarului de Piatra Neamț, al președintelui Consiliului Județean și al prefectului de Neamț. Participanții și invitații la manifestare se vor prinde apoi în Hora Unirii, sărbătoarea încheindu-se cu un spectacol oferit de Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare“ Neamț.
Cristina IORDACHE