MĂNĂSTIREA HORAIŢA, catapeteasmă unică în ţară

*Odor sfânt, icoana Maicii domnului „Izbăvitoare de secetă”

Parcă ascunsă de ochii lumii, Mănăstirea Horaița oferă o adevărată oază de liniște și regăsire sufletească. De cum te aporpii, parcă respiri alt aer, iar de cum ai intrat în curte, te simți de parcă ai trecut în altă lume. Un loc sfânt, binecuvîntat de Dumnezeu!  Mănăstirea Horaița a fost ridicată de călugării care, doritori de retragere, pusniceau razleți prin poienile din preajmă. Dovadă sunt astăzi toponime ca „Poiana lui Calinic”, „Poiana lui Iov”, „Poiana lui Silvestru”, locuri ce pot fi ușor identificate în preajma Mănăstirii Horața.

Drumul spre mănăstire poate fi străbătut  cu mașina ori pe jos. Sunt două varinate de a ajunge la acest sfânt lăcaș. Din drumul national Piatra Neamt – Targu Neamt, în dreptul localitatii Dobreni, se parcurg 15 kilometri pe drumul județean ce trece prin localitățile Negrești și Poiana. O altă modalitate de a ajunge este oferită de același drum național, dinspre Târgu Neamț aproepe de ieșirea din comuna Crăcăoani este un indicator pentru Mnăsirea Horaița, aflată la 6 kilometri de acel loc.

… de-a lungul vremii

Mănăstirea Horaita a luat ființă în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Între anii 1822 si 1824, cuviosul părinte Irinarh Roseti (1771-1859), călugăr cu metania din Mănăstirea Neamț, cu binecuvântarea și aportul substanțial al Mitropolitului Veniamin Costachi al Moldovei (1803-1842), în urma unei revelații dumnezeiești, ridica prima biserică – din lemn – a Mănăstirii cu hramul „Pogorarea Sfântului Duh”.

Înființarea și consolidarea mănăstirii au fost sprijinite și de domnitorii Ioan Sandu Sturza (1822-1828) si Mihail Sturza (1834-1839) ai Moldovei. Primul i-a dat hrisovul la intemeiere, cel de-al doilea i-a legitimat existența integrând-o între lăcașurile bugetare ale țării.

Deși Mănăstirea Horaița a fost inființată în anul 1822, sunt documente potrivit cărora ea datează din secolul al XV-lea. La data de 11 iulie 1428, domnitorul Moldovei – Alexandru cel Bun (1400-1432) includea biserica din Horaița în rândul celor 52 de biserici pe care le supune jurisdicțional Mănăstirii Bistrița. Alexandru cel Bun consemna în documentul din iulie 1428 o danie Mănăstirii Bistrița, care îi va sluji de necropolă: „Pentru sufletul sfânt al raposaților părinților noștri și pentru sănătatea Domniei mele și a tuturor copiilor Domniei mele”.

Denumirea Mănăstirii – „Horaița” – provine de la numele marilor proprietari de pământ în stăpânirea cărora intrau comuna Crăcăoani și imprejurilmile, și anume Goraeți.

Părintele Irinarh, principalul ctitor al mănăstirii, este hirotesit arhimandrit și devine primul stareț al mănăstirii pe care o va conduce până la 1837, adunând în jurul său cam la 70 de viețuitori. În anul 1837 cuviosul arhimandrit Irinarh, îmbolnăvindu-se, s-a hotărât să meargă la Locurile Sfinte pentru a se închina, retrăgându-se pentru restul vieții sale în Palestina.

Cu binecuvântarea mitropolitului Veniamin, lasă ca stareț al mănăstirii pe cuviosul părinte Ermoghen Buhus (1800-1877), care l-a însoțit de la Mînăstirea Neamț. Ca și părintele Irinarh, cuviosul Ermoghen este hirotesit arhimandrit.

Stil aparte

În timpul stăreției sale este ridicată actuala biserică a mănăstirii, cu hramul Botezul Domnului, a cărei construcție a început la anul 1848 și a fost finalizată 19 ani mai târziu, la 1867, fiind sfințită la 20 octombrie de mitropolitul Moldovei-Calinic Miclescu (1860-1875).

La zidirea și înzestrarea bisericii cu cele necesare au contribuit pe lângă credincioși – prin donații – și domnitorii din vremea aceea, Grigorie Alexandru Ghica (1849-1856) si Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), precum si mitropolitul Calinic Miclescu al Moldovei.

Biserica, având 30 de metri lungime, 17 metri lățime și aproximativ 20 de metri înalțime, a fost construită exclusiv din piatră, numai bolțile sunt din cărămidă. Grosimea pereților variază între 1,6 și 4 metri.

În evoluția arhitecturii moldovenești, biserica Mănăstirii Horaița, ca stil, este unică, aici fiind prezente elemente din arhitectură romano-bizantină, precum și influențe rusești în numărul și configurația celor 8 turle.

Pictura, în stil neobizantin, pe un fond cărămiziu, a fost executată de Mihai Chiuaru cu ucenicii săi între anii 1988-1993 și sfințită la 4 iulie 1993 de către, pe atunci, IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei.

…  o catapeteasmă unică în țară

Impresionantă este catapeteasma bisericii, fiind lucrată la Viena. Alte surse ne informează că aceasta ar fi fost realizată cu puțin timp înainte de anul sfințirii bisericii (1867) de către unii sculptori în lemn din apropiere. Sculptura în sine relevă ultima supraviețuire a barocului, familiar majorității catapetesmelor românești din a doua jumătate a secolului XIX. În structura ei se află, probabil, trei tipuri de lemn: tei, păr și tuia.

Catapeteasma este unicat in țară, probabil și în lume, în primul rând datorită așezării amvonului – deasupra ușilor impărătești – amvon care, în tradiția Bisericii, își are locul în partea de nord și nu în est, cum se află aici. În al doilea rând, datorită dispunerii neconforme cu tradiția ortodoxa a doua registre.

Registrul sfinților apostoli, de-a lungul unui bandou semicircular ce are în centru icoana Deisis, și registrul profeților Vechiului Testament, în 14 medalioane intercalate în două vrejuri de viță de vie din lemn sculptat, aurit, ce se ridică de la extremitățile catapetesmei până deasupra amvonului. Aceste registre sunt dispuse pe orizontală la majoritatea catapetesmelor din bisericile ortodoxe.

Icoana Maicii Domnului „Izbăvitoare de secetă”

Odor  de preț – icoana Maicii Domnului

„Izbăvitoare de secetă” – făcătoare de minuni . Distinsă ca valoare artistică, realizată în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, ea provine din vechea biserică de lemn a Horaiței. Îmbrăcămintea în argint a icoanei a fost realizată în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Numele icoanei „Izbăvitoare de secetă” provine de la numeroasele minuni pe care „Maica Domnului de la Horaița” le-a făcut, în vreme de secetă, în timpul procesiunilor prin comunele sau satele afectate de lipsa apei.

Complexul monahal

Pe latura nordică a complexului mănăstiresc se află Paraclisul Sfântului Ierarh Nicolae, în care se oficiază sfintele slujbe în timpul iernii. El a fost construit între anii 1850-1852, în timpul stăreției cuviosului arhimandrit Ermoghen.

Tot în timpul cuviosului părinte Ermoghen Buhus a fost construit și turnul clopotniță (1853-1855), la al cărui prim nivel a fost făcut un alt paraclis, de dimensiuni mai mici, care poartă  hramul manastirii „Pogorârea Duhului Sfânt”. Aici se slujeste o dată pe an, numai Sfânta Liturghie, de ziua hramului. Celelalte clădiri ale complexului monahal au fost construite, toate, după anul 1920.

Un ”port” de liniște

Departe de zgomotul lumii, atât la Mănăstirea Horaița, cât și la Schitul Horăicioara, se continuă tradiția vrednicilor înaintași de a împleti armonios rugăciunea, munca, ascultarea și isihasmul. În acest loc binecuvântat de Dumnezeu, pelerinul dornic de liniște se poate bucura și de cuvântul cel folositor pentru viața duhovnicească.

In spiritul ospitalității proverbiale a românilor, obștea de la Horaița oferă pelerinilor veniți din toate colțurile țării cazare și masă. Vreme de una, două sau chiar trei zile te poți bucura fără griji de pacea duhovnicească și liniștea pădurii.

Cazarea se face, în funcție de numărul pelerinilor, în camere de 3-4 persoane sau la comun. Și masa este asigurată pe această perioadă prin bunăvoința ostenitorilor mănstirii. Cum e de presupus, ținuta decentă și comportamentul adaptat mediului nu pot să lipsească.

Tina CONDREA