Mai puține accidente grave

O scădere importantă a numărului accidentelor grave în Neamț s-a înregistrat la finele anului trecut, cu 4% mai puține decât în anul precedent. Participanții la trafic au fost mai atenți și au respectat regulile de circulație, iar, pe de altă parte, structurile de poliție au derulat numeroase activități de prevenire și informare.

În urma prezenței active în stradă, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier și de la formațiunile de specialitate din cadrul polițiilor municipale și orășenești au constatat mai multe infracțiuni în trafic, cu 5% mai mult decât în anul precedent. Și contravențiile au fost multe, polițiștii aplicând anul trecut 60.162 de amenzi și în plus au reținut 3.180 de permise auto și au retras 1.230 certificate de înmatriculare.

În paralel cu misiunile în trafic, au fost derulate mai multe programe de prevenire, coordonate de Poliția Române, dar și dispuse de la nivelul conducerii Poliției Neamț. „Este vorba despre programul local de prevenire a accidentelor rutiere, derulat pentru eficientizarea activității grupului de lucru prin dezvoltarea și continuarea colaborării cu alte instituții care au atribuții în domeniu, a acțiunilor de impunere a legii în vederea reducerii numărului accidentelor rutiere“, a precizat inspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.

Prin acest program local au fost organizate 104 întâlniri cu grupuri țintă, pentru beneficiari direcți: 5.556 de preșcolari, elevi, profesori, pensionari, bicicliști și conducători de atelaje hipo.

Un alt obiectiv principal al Serviciului Rutier Neamț în anul care a trecut a fost siguranța traficului rutier prin reducerea victimelor omenești din accidente. Au fost organizate 288 de acțiuni, din care 253 realizate exclusiv prin efectivele poliției, iar 35 împreună cu alte structuri de poliție și cu reprezentanți ai societății civile.

Cristina IORDACHE