*Demersul este bun, în teorie, în practică mai lipsesc săli de sport!
Ministerul Educaţiei propune două ore de ”Educaţie fizică” şi alte două ore la disciplina ”Educaţie muzicală şi mişcare” pentru elevii din clasele pregătitoare şi I-II. Elevii claselor a III-a şi a IV-a ar putea avea trei ore de sport, din care două ore de ”Educaţie fizică” şi o oră de ”Sănătate şi motricitate”.
O problemă care ar putea să apară la punerea în aplicare a noului plan cadru ar fi aceea a sălilor de sport, care în unele judeţe aproape că nu mai există fiind transformate în depozite sau săli pentru cu totul alte activităţi. O şcoală care va avea ceva probleme din acest punct de vedere, ar fi de pildă Şcoala nr. 2 Piatra Neamţ, după cum ne explică directoarea Ermilia Chiruţă: „E un lucru benefic faptul că sunt mai multe ore de sport, copiii au nevoie de mişcare. E bine şi că orele sunt obligatorii prin lege, însă noi din păcate nu avem o sală de sport adecvată. Avem două terenuri de sport pe care se pot face foarte bine orele când e frumos afară, dar iarna, avem o sală de sport foarte mică în care încape o singură clasă”. Demersuri pentru construirea unei săli de sport mai încăpătoare s-au făcut încă de acum patru ani, când s-au făcut măsurători, a fost identificat spaţiul, însă proiectul a rămas rătăcit prin sertarul cuiva şi la şcoală nu a mai ajusn nici un răspuns.