* Mircea Ionescu a fost singurul medaliat de la CS Ceahlăul în finalele cadeţilor
Pietrenii au suferit mult în finalele cadeţilor, desfăşurate la finalul săptămânii trecute, la Mangalia. Doi dintre favoriţii la medalii, Mircea Ionescu şi Marian Mihai, au concurat incomplet refăcuţi după accidentări. Chiar şi aşa, primul intra pe saltea cu mari şanse la titlu, anulate însă de „factorii externi” şi neprevăzuţi care au apărut la locul de concurs. Fără să precizeze în ce au constat aceşti factori, antrenorul pietreanului, Ioan Purcaru, şi-a încurajat sportivul.
„Trebuie să suportăm această înfrângere, chiar dacă a fost nedreaptă. Ne făcuserăm alte planuri, care au fost afectate parţial de o accidentare. Indiferent de cum ar fi luptat, însă, nu ar fi reuşit mai mult. Nu trebuie să plângem. Copiii au valoare. Nu trebuie descurajaţi”, a declarat antrenorul Ioan Purcaru.
Mircea Ionescu a pierdut la Mangalia în faţa noului campion de la 63 kilograme, Marius Ivaniuc, de la Steaua, dar a reuşit să revină în lupta pentru medalii şi să câştige bronzul. Pietreanul, medaliat şi la juniori în acest sezon, a fost cooptat în lotul naţional de cadeţi, care şi-a început pregătirea, ieri, la Piatra Neamţ, pentru Campionatul European.
Nevoit să îşi schimbe categoria, din cauza accidentării suferite la juniori, Marian Mihai a fost al cincilea la 69 kilograme.
Două locuri cinci a obţinut CS Ceahlăul şi la libere, prin Ana Maria Miron şi Diana Bârsan, pregătite de Dragoş Câmpanu.