Lupte / Ionescu ratează Europenele

ionescu

* Pietreanul de la CS Ceahlăul este accidentat şi rămâne acasă să se recupereze pentru Mondiale

Nominalizat în lotul pentru Campionatele Europene ale cadeţilor la categoria 63 kilograme, Mircea Ionescu este nevoit să renunţe. Accidentat de mai mult timp, sportivul de la CS Ceahlăul nu s-a refăcut complet, iar împreună cu antrenorii a ales să nu mai rişte.

„Este mai bine şi pentru el să facă o pauză şi să se refacă în întregime. Are probleme la  braţe şi a concurat în ultima vreme, inclusiv la Naţionale, accidentat. Exista riscul să abandoneze la Europene, să i se agraveze starea şi să îşi compromită în întregime restul sezonului. Mai are Mondialele şi sperăm ca atunci să fie în cea mai bună stare de concurs”, a declarat antrenorul pietreanului, Ioan Purcaru, care face parte din colectivul tehnic al lotului naţional şi va participa la Europenele din Muntenegru.

Zece sportivi vor face deplasare la Bar, acoperind toate categoriile. În locul lui Mircea Ionescu va concura, la 63 kilograme, un debutant, Marius Ivaniuc, de la CSA Steaua.

În lot au mai fost incluşi Adrian Cheroiu, LPS Slatina (42 kilograme), Alexandru Solomon, SCM Bacău (46 kg), Claudiu Pal, SCM Bacău (50 kg), Alexandru Dumitru, CSS Steaua (54 kg), Vlad Kati, CSS Bacău (58 kg), Vlad Măria, CSM Clung Muscel (69 kg), Ionuţ Caraş, CSA Steaua (76 kg), Răzvan Bitere, SCM Bacău (85 kg) şi Alexandru Zgriba (100 kg).

„Obiectivul nostru este obţinerea unei medalii şi două clasări în 5-8”, a precizat antrenorul Ioan Purcaru.

Lotul, aflat în pregătire la Piatra Neamţ de la începutul lui iunie, va pleca spre Muntenegru mâine dimineaţă. Delegaţia României va ajunge la Bar joi, când au loc validările, şi va intra în competiţie sâmbătă.