* Pietreanul a câştigat, anul acesta, primul titlu ca antrenor pentru Lichtenfel
După ce s-a consacrat ca sportiv, Ioan Popa se impune şi ca antrenor în Germania. Anul acesta, pietreanul de 44 de ani a adus un titlu naţional clubului la care activează din 2011, AC Lichtenfels. Primul campion german al românului se numeşte Hanes şi are 17 ani. Antrenorul l-a găsit la club, unde sportivul venea de 7 ani, dar nu se remarca dintre ceilalţi luptători.
„Ei vin la sală în primul rând pentru mişcare. Fiecare se pregăteşte cum poate. Nu există un specialist care să le corecteze greşelile. Este însă un sistem de selecţie extraodinar pentru performanţă. Dintre 100 de copii care vin la sală, cel puţin 10 rămân, iar dintre ei poţi scoate 2-3 pentru performanţă”, spune Ioan Popa.
Antrenorul s-a obişnuit mai greu cu tinerii luptători din Germania. La Piatra Neamţ pregătise copii foarte interesaţi, în condiţii modeste. La Lichtenfels, sportivii au tot ceea ce le trebuie, ca bază materială. Dar…
„Nu prea iau ei în serios ideea de performanţă. M-a deranjat la început, dar m-am obişnuit”, spune Ioan Popa.
Până la urmă, antrenorul a reuşit să se facă ascultat şi înţeles şi în Germania. Nu vorbeşte foarte bine germană, dar limbajul luptelor este universal. Îşi învaţă sportivii germani să lupte prin demonstraţie. Hanes Wagner, campionul său de cadeţi, a vrut mai mult decât ceilalţi.
„Are o dorinţă mare de a câştiga. Este respectuos şi a devenit interesat. Dacă nu înţelege ceva, întreabă. Are şi calităţi fizice deosebite”, mai spune Ioan Popa.
Deşi i-a fost dificil din mai multe motive, la început, antrenorul pietrean a regăsit în Germania ceea ce acasă a avut mai puţin: dorinţa şi respectul pentru muncă.
„Unde am mers, indiferent de ceea ce am făcut, mereu am lucrat pentru un ţel. Nemţii sunt distanţi, dar cred că m-au acceptat. Când sunt prezentat în afara clubului, îi văd zâmbind”, spune antrenorul pietrean.
Ioan Popa nu se ocupă doar de grupele mici de la AC Lichtenfels. A pregătit inclusiv echipa de seniori, care s-a clasat pe locul 6 în Bundesliga, Seria Nord. Şi la acest nivel, însă, puţini trăiesc doar din sport. Cam 7 din 10 luptători muncesc în alte domenii. Profesionişti sunt numai străinii. În 2011, pentru clubul german a luptat şi românul Gheorghe Zanfir, de la Metrorex Bucureşti. Nemţii l-au vrut încă un sezon, dar sportivul s-a accidentat la finalele Naţionalelor din România şi a trebuit să se opereze.
Înainte de a antrena în străinătate, Ioan Popa şi-a folosit experienţa acumulată ca luptător în Germania la Piatra Neamţ. A reuşit, din punct de vedere sportiv, aducând mai multe medalii clubului Ceahlăul. Aceeaşi muncă şi aceleaşi rezultate sunt răsplătite însă incomparabil mai bine.
„Anul trecut, am fost la finalele de juniori de la Târgu Mureş, unde Vasile (Dudău, n.n.) a luat titlul naţional. M-am întrebat ce este mai bine, să ai un campion român sau salariul nemţesc în cont?”, şi-a amintit antrenorul, nevoit deocamdată să aleagă leafa din Germania.
Antrenorul îşi doreşte ca într-o zi să poată munci din nou acasă, chiar şi pe jumătate din salariul pe care îl are acum, iar CS Ceahlăul, unul din primele locuri în care a mers după revenirea acasă, să fie un AC Lichtenfels la Piatra Neamţ.
I simply had to say thanks again. I am not sure the things I could possibly have implemented in the absence of the actual techniques provided by you directly on this theme. It became a terrifying matter in my view, but seeing a specialised mode you treated the issue made me to leap with happiness. Now i’m thankful for your assistance and even trust you are aware of a powerful job your are providing teaching others using your webpage. Most probably you have never got to know any of us.