Luna aceasta se declară operaţiunile comerciale din 2012

Persoanele fizice autorizate, cei cu profesii libere şi persoanele juridice mai au la dispoziţie o săptămână pentru întocmirea şi depunerea declaraţiilor fiscale pe ianuarie. Luna aceasta, sunt două termene declarative, dintre care primul este 25 februarie pentru formularele curente. „Este vorba despre declararea obligaţiilor de plată la bugetul de stat prin formularul 100, de declararea impozitului pe profit prin formularul 101 care trebuie depus de organizaţiile non-profit şi de cei care obţin venituri în principal din cultura cerealelor, din pomicultură şi din viticultură”, precizează Cristina Ionescu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Neamţ. De asemenea, mai trebuie depus formularul 112 prin care se declară contribuţiile sociale, impozitul pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, decontul de TVA prin formularul 300 şi decontul special prin formularul 301, precum şi declaraţia de TVA pe care persoanele care au ieşit din evidenţă ca plătitori o au de depus dacă au efectuat operaţiuni taxabile şi menţionează acest lucru în formularul 311.

Tot până pe 25 februarie persoanele care sunt înregistrate la TVA şi au o cifră de afaceri efectiv realizată la finele anului trecut de până la 220.000 lei au de depus formularul 392A prin care declară toate livrările de bunuri şi prestările de servicii făcute anul trecut, iar cei care nu sunt înregistraţi la TVA utilizează formularul 392B pentru a comunica Fiscului această situaţie. Operatorii economici care în ianuarie au făcut livrări, achiziţii sau prestări intracomunitare depun formularul 390 VIES, iar cei care au vândut bilete pentru transportatul internaţional de călători declară, prin formularul 393, veniturile obţinute în 2012. De asemenea, mai trebuie depus şi formularul 394 care este o informare privind livrările, prestările şi achiziţiile efectuate în luna ianuarie a acestui an pe teritoriul ţării.

Data de 28 februarie este termenul limită pentru depunerea altor formulare obligatorii, precum declaraţia informativă privind impozitul reţinut la sursă şi câştigurile sau pierderile realizate de beneficiarii de venit – formularul 205, care înlocuieşte fişa fiscală, declaraţia privind impozitul reţinut şi plătit pentru veniturile cu regim de reţinere la sursă, precum şi declaraţia informativă – formularul 400 – privind veniturile din economii obţinute în România de persoane fizice rezidente în state membre ale UE.