Deși a fost un susținător al monarhiei în timpul regimului autoritar al lui Carol al II-lea, Mihail Sadoveanu (1880-1961) își schimbă orientarea politică după cel de-al Doilea Război Mondial, făcând parte din Partidul Comunist Român. În această perioadă este numit președinte al Adunării Deputaților și face parte din cei cinci membri ai Prezidiului provizoriu al Republicii Populare Române, care a preluat conducerea statului după abdicarea regelui. Scrie în favoarea Uniunii Sovietice și a stalinismului. Multe dintre operele și discursurile sale, printre care și romanul politic „Mitrea Cocor“, dar și celebrul slogan „Lumina vine de la Răsărit“ sunt, de asemenea, considerate ca propagandă în favoarea comunismului care se întindea peste țară. A fost președintele Uniunii Scriitorilor din România și, începând cu anul 1921, membru al Academiei Române. A primit Premiul Lenin pentru Pace în 1961.
După prelegerea „Lumina vine de la Răsărit“, Sadoveanu a devenit cunoscut pentru portretizarea pozitivă a socialismului și a colectivizării, arătându-și aprecierea față de unul dintre pilonii principali ai stalinismului, Constituția sovietică. În 1945, susținând că a fost „luminat“ de „argumentația lui Stalin“, el a cerut publicului să-i citească documentul pentru „sinceritatea“ sa, considerând citirea constituției drept „o revelație mistică“. Istoricul Adrian Cioroianu descrie această atitudine a lui Sadoveanu ca „o sarcină de lucru“ primită din partea ARLUS, într-o vreme când grupul împărțea copii gratuite (traduse) ale constituției sovietice. Dar entuziasmul din scrieri se manifestă și în comportamentul public; Iorgu Iordan, afirmă că Sadoveanu a izbucnit în plâns în timpul unei excursii în Uniunea Sovietică, vărsând lacrimi de bucurie în cadrul unei vizite făcute la o creșă de la țară, iar în timpul alegerilor din 1946 a dat vina pe vechea clasă politică pentru problemele cu care se confruntau țăranii români, învinuindu-i chiar și pentru inundația din acel an. Până atunci, partenerii politici se foloseau de faima sa literară, iar în pamfletul electoral al lui Sadoveanu scriau: „Nu există nici o îndoială că miile de cititori ai operelor sale se vor grăbi la 19 noiembrie să-i dea votul“. După instalarea regimului comunist în 1948, Sadoveanu sprijină total autoritățile comuniste, iar în 1952, după adoptarea celei de-a doua constituții republicane și odată cu intensificarea represaliilor făcute de autorități asupra anti-communiștilor, Sadoveanu face una din multele sale afirmații controversate, declarând că fostul regat a trecut printr-un lung interval de corupție și de proastă organizare în toate domeniile. El considera noul regim ca făcător de justiție, unul uman și demn, care își face simțită prezența în cultură și în educația publică. Criticile aduse alegerilor morale ale lui Sadoveanu fac referire și la faptul că, în timp ce el a dus un trai de lux, mulți dintre colegii de generație (și alți intelectuali) erau persecutați sau chiar încarcerați în condiții inumane.
Dan D. IACOB