Lumina vine de la Răsărit (V)

La Sadoveanu, observă Radu Cernătescu în volumul „Literatura Luciferică – O istorie ocultă a literaturii române“, apărut la editura „Cartea Românească” în anul 2010, adeziunea la Masonerie nu a fost un accident, iar pasiunea sa pentru esoterism nu a condus la exerciții gratuite, abordarea masonică nefiind pentru prozator un scop în sine, ci instrumentul hermeneutic cu care a încercat explicarea datinilor și eresurilor noastre populare – în ultimă instanță, a unei întregi etnosofii. Înarmat cu acest instrument ocult, Sadoveanu a căutat mereu a înțelege arhetipurile și a recompune „lumea veche, pe care eu am păstrat-o în visul meu de artă“.

Trebuie amintit că hermeneutica datinilor și eresurilor populare ține la noi de o tradiție masonică instituită de primii folcloriști, care au fost masoni și evrei. Într-un interviu apărut în ziarul „Adevărul literar și artistic“ din anul 1933, Sadoveanu face referire la „o doctrină tainică, în sensul tainelor religioase; o doctrină superioară tuturor dogmelor și tuturor formelor, capabilă, prin unitatea și generalitatea ei, să concilieze aspectele multiple ale adevărurilor. E o taină, pentru că nu se învață direct, cu mijlocul operațiilor mintale obișnuite; este conștiința adevărului prin pătrundere personală, meditând asupra simbolurilor; ea te duce la sensul profund al lucrurilor, cel care scapă comprehensiunii superficiale…. În lumina acestor preocupări intime… am scris «Creanga de Aur»“.

Se pare că, dincolo de inițierea pe care a primit-o în cadrul Masoneriei, Sadoveanu a avut acces la tezaurul inițiatic al acelui Centru spiritual străvechi, la care face aluzie inscripția de pe moneda bătută în anul 1778.

Dan D. IACOB