LUMEA MIRODENIILOR: CONDIMENTE-MEDICAMENT

09/05/2019

Apreciate în bucătărie, dar și ca leacuri în multe boli

Condimentele pot fi și medicamente eficiente în lupta cu multe boli, cu efecte benefice asupra organismului. Avantajul condimentelor este dat de conținutul ridicat de antioxidanți. Aceste substanțe pot slăbi acțiunea distructivă a radicalilor liberi, cei care cauzează stresul oxidativ în organism, responsabil de multe necazuri. Vorbim de ridurilor pe piele apărute înaintea unor boli grave precum cancer, diabet și boli de inimă. O boabă de mirodenii conține mai mulți antioxidanți decât un pahar de fructe de pădure. Sunt unele condimente care au efect anticolesterol, mai accentuat fiind în turmeric și scorțișoară. Ghimbirul, cuișoarele, scorțișoara posedă proprietăți de stimulare și tonifiere puternice, mobilizează forțele interne, activează alimentarea cu sânge. Ca urmare, omul bolnav se recuperează mai repede. Bucatele piperate servite înainte de prânz nu stârnesc doar apetitul, ci contribuie și la saturația rapidă, așa măncăm mai puțin. Printre condimente se numără și multe afrodiziace. Nucșoara este numită condiment feminin, iar busuiocul masculin, doar uleiurile esențiale conținute în ele stimulează activitatea glandelor de secreție internă. Șofranul afectează în mod benefic sistemul reproductiv feminin, normalizează fundalul hormonal. Dafin, hrean și ghimbir, toate bune de leac Frunza de dafin îmbunătățește procesele digestive și funcția inimii, dar crește și pofta de mâncare. Dafinul se utilizează ca leac la acutizarea artritei, dar și a bolilor de piele. Are un efect diuretic și dezinfectant. Inhalațiile cu ulei esențial de dafin sunt recomandate pentru combaterea infecțiilor tractului respirator. Uleiul esențial de dafin este un remediu recunoscut contra sinuzitei. Este interzis în timpul sarcinii. Hreanul este un remediu puternic pentru îmbunătățirea secreției glandelor digestive. Acesta are un efect diuretic pronunțat, fiind utilizat pentru a trata inflamația canalelor urinare, nefrolitiaza, cistita, reumatismul și guta. Cataplasmele din hrean proaspăt sînt folosite împotriva degerăturilor, nevralgiilor faciale și reumatismului articulațiilor. Ghimbirul combate greața de orice origine. În plus, elimină accesele de migrenă și artrită, stimulează imunitatea. Este un medicament recunoscut pentru răceli și tuse. Ghimbirul restabilește forțele de apărare ale organismului. Japonezii cred că ghimbirul are efect antihelmintic. Șofranul, scoțișoara și cuișoarele, efecte terapeutice Numit şi aurul roşu, șofranul distruge celulele canceroase răspunzătoare pentru leucemie. Poate preveni depresia, sindromul premenstrual şi problemele sistemului digestiv. Este cel mai scump condiment din lume. Școrțișoara contribuie la secreția serotoninei – un hormon al bucuriei, de aceea are un efect psihotrop, ameliorînd durerea și depresia. Îmbunătățește digestia, curăță limfa, ficatul și rinichii, ameliorează crampele, elimină stagnarea de sânge în vase, îmbunătățește tenul și crește potența. Utilizarea zilnică a unei lingurițe de scorțișoară reduce nivelul de zahăr și colesterolul „dăunător” din sînge, normalizează tensiunea arterială. Are proprietăți antimicrobiene, ajută la menținerea mai îndelungată a alimentelor în condiții casnice. Cuișoarele au un efect anestezic în cazul durerii de dinți, facilitează respirația în cazul bolilor respiratorii. Uleiul esențial de cuișoare este cel mai puternic antiseptic. În perioada epidemiilor se recomandă folosirea acesteia pentru aromaterapie.

Tina CONDREA-ZĂPODEANU