Iubitorii muntelui care vor urca de acum în masivul Ceahlău vor trebuie să anunţe din timp dacă vor să înnopteze la cabana Dochia şi vor avea nevoie de rezervare. Administratorii cabanei de pe platoul masivului au început de luni lucrările de refacere a acoperişului şi este posibil ca în perioada următoare camerele de la etaj să nu fie tocmai primitoare pentru cei ce vor fi găzduiţi acolo. „Lucrările de reparaţie la acoperiş au ini’ial fost programate pentru primăvară, însă vrem ca turiştii care vin aici să se relaxeze să o poată face şi la iarnă în condiţii de siguranţă”, explică Vasile Luca, cabanierul șef de la Dochia.
„În perioada următoare, pentru cel puţin o lună de zile, nu cred că vom avea probleme la cazare, am început lucrările la mansardă, însă rugăm oaspeţii să ţină cont că ar putea fi zgomote de la lucrările care se fac. Rugămintea noastră este ca atunci când cineva îşi propune să urce pe Ceahlău să sune mai întâi la cabană ca să afle exact care este capacitatea de cazare şi condiţiile, pentru ca în eventualitatea că nu vor fi locuri libere să se poată organiza altfel, să se campeze la cort, de pildă. Deocamdată, nu avem probleme la cazare, chiar am avut o lună plină de turişti şi sunt anunţaţi în continuare, toate cele 75 de locuri sunt disponibile, nu vor fi afectate nici în următoarele două luni, cât este estimată durata acestor reparaţii, însă pe munte condiţiile sunt altele şi atunci lucrurile se pot schimba între timp, tocmai de aceea rugăm mai întîi turiştii să ne sune”.
Numărul de telefon de la care se pot obţine detalii este 0730.603801. Cabana Dochia va intra ulterior într-un amplu proces de modernizare şi refacere, după acoperiş şi faţadă venind rândul interiorului, care necesită îmbunătăţiri, precum şi la sistemul de încălzire.
Cristina IORDACHE