Un romaşcan în vârstă de 50 de ani a fost dus de urgenţă la Iaşi cu un elicopter al Serviciului Mobil de Urgenţă Reanimare şi Descarcerare după ce şi-a nenorocit coloana prin cădere de la înălţime.
Bărbatul riscă să nu-şi mai poată folosi picioarele niciodată din cauza fracturii cu tasare de vertebră suferită la impactul cu solul după o cădere din cireş, de la aproximativ trei metri. Accidentul a avut loc miercuri seara, însă omul a refuzat atunci să cheme salvarea. Ieri dimineaţă, când deja nu-şi mai simţea picioarele şi spatele-i înţepenise, a sunat la 112. Un echipaj al Substaţiei de Ambulanţă Roman l-a preluat şi l-a transportat la spitalul din municipiu, unde a fost supus unei serii de investigaţii pentru stabilirea diagnosticului. Starea critică a pacientului – traumatism lombar şi fractură tasare L4- i-a determinat pe medicii din Urgenţă să solicite un elicopter pentru a-l transporta pe bolnav la o clinică din Iaşi, unde va fi supus unei intervenţii chirurgicale.
G. NICORESCU