LPS a cedat derby-ul cu Ştiinţa Bacău

handbal-lpsLPS Piatra Neamţ – Ştiinţa Bacău 28-37 (13-19)

Handbaliştii de la LPS Piatra Neamţ au suferit cea de-a doua înfrângere în campionat, după 28-37 în derby-ul Moldovei cu Ştiinţa Bacău, din etapa a treia a diviziei A. Disputată sâmbătă la sala mică Polivalentă din Piatra Neamţ, confruntarea dintre pietreni şi băcăoani a fost una echilibrată în primele 15 minute, când ambele combatante au mers cap la cap. După minutul 20, oaspeţii s-au distanţat pe tabela de marcaj, iar la pauză aveau deja un avantaj de 6 goluri, scor 19-13. În partea a doua, elevii lui Stelian Bursuc au încercat să se menţină aproape de adversar, au reuşit în anumite momente, dar la final, cei care au avut câştig de cauză au fost handbaliştii de la Bacău, care s-au impus cu 37-28. Cei mai buni jucători din tabăra băcăoană au fost Juverdianu şi Hanţaru, ambii cu câte 7 goluri. După eşecul din week-end, trupa din Piatra Neamţ a rămas fără victorie în 3 etape, este pe poziţia a zecea în clasament, iar sâmbătă va evolua în deplasare cu CSM Botoşani.

Rezultate, etapa III

LPS Piatra Neamţ – Ştiinţa Bacău 28-37 (13-19)

Atletico Alexandria – Farul Constanţa 21-22 (12-9)

CSM Ploieşti – CSM Botoşani 42-23 (17-14)

Politehnica Iaşi – CSU Târgovişte 60-14 (29-8)

Dobrogea II Sud – CS Buzău 30-25 (21-14)

Danubius Galaţi şi CSM II Bucureşti au stat

Clasament

1.Politehnica Iaşi  3  3  0  0  133-56  9p

  1. Farul Constanţa 3 3  0  0  80-69  9p
  2. CSM II Bucureşti 2 2  0  0  89-49  6p
  3. CSM Ploieşti 2 2  0  0  76-52  6p
  4. CS Buzău 3 2  0  1  81-77  6p
  5. Dobrogea II Sud 3 2  0  1  84-80  6p
  6. Ştiinţa Bacău 3 1  0  2  88-92  3p
  7. Atletico Alexandria 2 0  0  2  44-50  0p
  8. Danubius Galaţi 2 0  0  2  49-57  0p
  9. LPS Piatra Neamţ 2 0  0  2  48-62  0p
  10. CSM Botoşani 3 0  0  3  69-128  0p
  11. CSU Târgovişte 2 0  0  2  37-106  0p

Canotaj

CS Ceahlăul dă 12 canotori la loturile naţionale

Secţia de canotaj de la CS Ceahlăul Piatra Neamţ are şi în acest an, la fel ca în anii trecuţi, 12 sportivi la loturile naţionale de juniori. Canotorii pietreni, cu vârste între 16 şi 18 ani, au început de ieri pregătirea centralizată la loturile naţionale de la Orşova, Snagov şi Iaşi, după ce băieţii au efectuat, tot ieri, vizita medicală, iar fetele astăzi. La lotul naţional de la Orşova, CS Ceahlăul îi are pe Dănuţ Nanea, Iustin Andrei şi Constantin Irimia, iar la Năvodari se află Andreea Grăpinoiu, Alexandra Rusu, Monica Andron, Georgiana Caziuc şi Adriana Precupanu. De asemenea, la centrul naţional de la Iaşi, se află Denisa Păuleţ, Laura Pal, Nicoleta Mustea şi Lavinia Munteanu. Toţi aceşti sportivi, pregătiţi de antrenorii Cornelia Dinu şi Valeria Cătescu, se vor pregăti în perioada următoare centralizat pentru competiţiile de iarnă, care vor avea loc în sală, pe ergometru, şi pentru concursurile importante de anul viitor, naţionale, europene sau mondiale. „Ne bucurăm că şi în acest an, în urma selecţiilor făcute de Federaţia Română de Canotaj, avem 12 sportivi la loturile naţionale, selectaţi în primul rând după rezultatele pe care le-au obţinut în 2016. Toţi cei 12 canotori chemaţi la loturile naţionale de juniori au obţinut rezultate frumoase în acest an, au muncit mult şi merită să fie acolo. În viitorul apropiat este foarte posibil să mai dăm şi alţi 4 sportivi la loturile naţionale. Mă bucur pentru aceşti copii care au muncit mult, s-au sacrificat pentru că ei sunt şi elevi şi nu este uşor să împarţi şi şcoala şi antrenamentele. Toţi sunt elevi la Liceul cu Program Sportiv din Piatra Neamţ, instituţie cu care avem o excelentă colaborare. Rezultatele acestor sportivi se datorează şi proiectelor de finanţare pe care ni le oferă Consiliul Judeţean Neamţ, iar pe această cale dorim să-i mulţumim. Sperăm ca toţi aceşti sportivi să confirme în 2017 şi la competiţiile internaţionale”, a declarat Valentin Gavril, directorul de la CS Ceahlăul Piatra Neamţ.