Lotul Grințieș ajunge la Bacău

gater (3)Inculpații din dosarul defrișării pădurilor Grințieșului au contestat sentința Tribunalului Neamț și acum dosarul a ajuns, joi, 7 ianuarie 2016, la Curtea de Apel Bacău. Administrația Finanțelor Publice Neamț și Direcția Silvică Neamț, părți civile în dosar, nu au atacat sentința, în schimb DIICOT Neamț a depus apel. Primul termen a fost stabilit la începutul lunii februarie.

Toți cei 9 inculpați au formulat apel, nemulțumiți de hotărârea Tribunalului Neamț. La finele lunii octombrie 2015, instanța i-a condamnat pe pădurarul Paul Dumitrel Caraze și pe adjunctul șefului de post din Grințieș de la acea vreme, Ștefan Măcărescu, la câte 4 ani de închisoare cu executare, șeful de post de atunci Valentin Todirică are o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare cu executare, iar gateristul Dumitru Galanton a primit 3 ani tot cu executare. Un alt polițist, Ovidiu Bezim, cel care îi anunța pe gateriști când veneau inspectorii silvici în control, are o pedeapsă de 1 an închisoare cu suspendare, la fel inginerul silvic Ionel Rîcea (de la Ocolul Silvic Poiana Teiului) și Constantin Emil Enache, în vreme ce Adrian Grasu, un alt „pion“ în această grupare, are 3 luni cu suspendare. La rândul lor, gateriștii Benone Moroșanu a fost condamnat la 3 ani cu suspendare iar fratele lui Toader Cristinel împreună cu tăietorul de copaci Cristian Luț au de achitat către Romsilva Neamț aproape 119.000 lei daune. Celălalt gaterist din dosar, Dumitru Galanton, despre care anchetatorii au arătat că a tăiat fără drept 644 de arbori, are de plătit către Romsilva daune de aproape 139.000 lei. În urma vânzărilor fără acte a materialului lemnos, gateriștii mai au de plătit la ANAF în total circa 50.000 lei, sumă la care au de contribuit pădurarul Caraze și agentul Todirică.

În acest dosar, din cauza afacerilor cu lemnul ilegal de la Grințieș, alți cinci patroni de firme au de achitat către ANAF 39.000 lei (un afacerist din Constanța), 20.000 lei (un afacerist din Teleorman), 18.500 lei (un afacerist din Argeș), 15.000 lei un patron din Bacău și 3.000 lei un patron din Neamț. În plus, bunurile principalilor inculpați au rămas sub sechestru.

În acest dosar DIICOT Neamț a probat fapte din perioada anului 2011-2012, când gruparea a fost destructurată printr-o acțiune amplă a procurorilor nemțeni. La sfârșitul anului 2012, ancheta a fost gata pentru o parte din inculpați, trimiși în judecată în acest prim dosar, iar DIICOT Neamț mai are în lucru un al doilea dosar.

Cristina IORDACHE