Mini-vacanţa de Rusalii şi vremea numai bună de bronzat pe nisipurile fierbinţi ale plajelor au umplut până la refuz, în aceste zile, hotelurile din Staţiunea Mamaia. Cei care ar mai fi vrut vreun loc liber pe vreo terasă sau într-un şezlong sub umbrele viu colorate, au luat o mare ţeapă! Căci majoritatea hotelurilor erau deja full, iar oaspeţilor li s-a spus într-un mod elegant „pas”. De curiozitate, am sunat la mai multe numere de telefon afişate pe internet. Prima dată am tastat un număr al hotelului de două stele Sulina. Din nefericire pentru mine, acel apel a tot „mers” în gol câteva secunde bune, fără să răspundă nimeni. Am mai încercat de câteva ori, dar fără niciun rezultat. Doar la hotelul Perla am avut mai mult noroc. O tânără doamnă mi-a răspuns cu un ton destul de „acru”, şi mi-a dat mai multe detalii despre ofertele existente. La acel hotel, o cameră cu un pat matrimonial, cu mic dejuns inclus costă 180 de lei. Iar dacă familia se completează cu încă o tânără persoană, cu vârsta de peste 14 ani, costul creşte cu încă 55 de lei. Aceste preţuri sunt valabile până la data de 11 iulie, după această zi, tarifele cresc simţitor.
La Hotelul de 4 stele – Phoenicia Holiday Resort din Mamaia, o cameră dublă costă 750 de lei/noapte, conform informaţiei postate pe site-ul hotelului, fiindcă la numărul afişat n-a răspuns nimeni. Cei care vor să petreacă zile fierbinţi prin staţiunile din Constanţa, ar trebui să-şi umple din timp conturile bancare, căci acolo doar apa mării nu costă nimic. În rest, pentru un şezlong şi o umbrelă va trebui să scoateţi din buzunare mai bine de 15 lei. Dacă setea e insistentă, un pahar cu bere vă „răcoreşte” de încă 5 lei, iar lista poate continua…Poate şi din acest motiv, bulgarii ne „rad” mereu, căci la staţiunile lor mâncarea şi băutura, din belşug, sunt incluse în preţul biletului.
V. ANDRIEŞ