Și în aceste zile se găsesc posturi vacante în administrația publică locală Neamț, respectiv consilier superior, electrician și consilier, alte două posturi.
În primul caz, Consiliul Județean Neamț organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție, vacante, de consilier, clasa I, grad profesional superior, din cadrul Serviciului Venituri Bugetare al Direcției Generale Buget Finanțe. Pentru acest post, candidații trebuie studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, terminate cu diplomă de licență sau echivalentă, în domeniul științe economice. Vechimea în specialitatea studiilor trebuie să fie de minimum 9 ani.
Prima testare va avea loc în data de 10 octombrie, la ora 11, respectiv proba scrisă. Data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.
Pentru al doilea job, Primăria din Stănița, organizează concurs de recrutare în vederea ocupării pe o perioadă nedeterminată a unui post vacant corespunzător funcției contractuale de execuție de muncitor calificat-electrician I din cadrul Compartimentul de Servicii, Dezvoltare Publică – Salubrizare, întreținere drumuri, rețele de iluminat, apă și canal. Pentru această ocupație se cer următoarele: studii medii/ profesionale/ generale, document care atestă calificarea de electrician. Vechimea necesară în domeniu trebuie să fie de 1 an. Data limită de înscriere este 21 septembrie, ora 15. Prima testare scrisă se va ține în data de 30 septembrie, la ora 10. Luna viitoare, mai precis în data de 5 octombrie, la ora 10, va avea loc proba de interviu.
Tot în această perioadă, Primăria din Costișa, județul Neamț organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție vacante, de consilier, clasa I, grad profesional debutant din cadrul Compartimentului Contabilitate, Financiar, Impozite și Taxe. Candidații acestui post trebuie să aibă studii universitare de licență cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă. Primul test, respectiv proba scrisă va avea loc în data de 12 octombrie, la ora 13. Interviul se va da în data de 14 octombrie, la ora 13. Următorul job provine tot din aceeași zonă, respectiv Primăria Costișa, județul Neamț, care organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție vacante, de consilier, clasa I, grad profesional debutant din cadrul Compartimentului Urbanism, Amenajarea Teritoriului și Disciplină în Construcții. Cei interesați de acest post trebuie să aibă studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, cu diplomă de licență sau echivalentă. În data de 12 octombrie 2016, la ora 10, va avea loc proba scrisă, iar două zile mai târziu, la aceeași oră, se va susține proba de interviu.
V. ANDRIEȘ