Canotoarea pietreană, Dorina Otea, s-a clasat pe poziţia a şasea în proba de 4 vâsle, la Campionatele Mondiale de Tineret, care au loc în aceste zile la Varese, în Italia. Sportiva de la CS Ceahlăul a făcut pereche cu Ana Simion, de la Steaua Bucureşti, Iuliana Buhuşi, de la Dinamo Bucureşti, şi Georgiana Beleaga, de la CSM Suceava, iar cele 4 canotoare nu au reuşit să se claseze mai mult de locul 6. Eleva antrenorului Valentin Gavril a ratat şansa de a îşi trece în cont o nouă medalie la un campionat mondial, iar cele 4 fete din barca de 4 vâsle au avut ca principal obiectiv în Italia să arate că formează o echipă puternică, ce se poate bate pentru o medalie în 2016, atunci când vor avea loc Jocurile Olimpice din Brazilia. „Nu ştiu ce s-a întâmplat la Varese şi nu mă pot pronunţa dacă rezultatul, locul 6, este bun sau nu. Voi discuta cu Dorina şi voi afla ce a fost acolo. Aşa cum ştiţi, pe mine nu mă mulţumeşte niciun loc mai jos de poziţia a treia, cert este însă că sportivele noastre au fost cu 2 sau 3 ani mai mici decât celelalte participante şi cred că şi experienţa a contat. Obiectivul meu şi al fetelor este unul cu bătaie lungă. Ele trebuie să demonstreze că merită investiţii atât morale cât şi financiare în următorii ani pentru a arăta că merită să concureze la o competiţie cum ar fi Jocurile Olimpice”, a declarat antrenorul Valentin Gavril. După concursul din Italia, Dorina Otea va reveni în ţară şi se va pregăti în continuare la lotul naţional de la Snagov. Pentru ea, dar şi pentru ceilalţi sportivi de la CS Ceahlăul, aflaţi la loturile naţionale, vor urma competiţii şi în perioada următoare. Cel mai important va fi Campionatul Mondial de Juniori, care se va desfăşura între 5 şi 10 august, la Hamburg în Germania, unde CS Ceahlăul va avea 2 reprezentanţi, Ana Maria Grăpinoiu şi Alexandru Bârsan.