Locul 2 la Salonul Calului

stefan leonte
Ştefan Leonte, de la clubul Romsilva Neamţ, a cucerit medalia de argint la Salonul Calului de la Bucureşti, cel mai mare eveniment din România dedicat echitaţiei ca activitate sportivă, în competiţia juniorilor mari, 18 ani. Sportivul nemţean s-a clasat al doilea cu calul Ogică. Tot la evenimentul din capitală, care s-a desfăşurat în perioada 26 – 29 septembrie, Damian Cojocaru a mers bine cu calul Ucic, în concursul cailor debutanţi. Ştefan Leonte, antrenat de tatăl său, Leonte Grădinaru, la clubul din Tg. Neamţ, a confirmat la competiţia din capitală perioada bună pe care o traversează, după ce la începutul lunii septembrie a cucerit medalia de bronz la jocurile balcanice din Turcia. „Sunt mulţumit de rezultate şi de modul în care au evoluat sportivii noştri. Locul 2 la acest concurs select, şi cu un cal, genetică românească, este un rezultat pozitiv”, a declarat antrenorul Leonte Grădinaru. Organizat de clubul Equestria din Bucureşti, Salonul Calului din capitală a adunat peste 3000 de spectatori în cele 4 zile de concurs. Spectatorii au mai putut vedea şi alte spectacole de atelaje, show ecvestru, nocturn, dresaj ecvestru, dresaj natural, dresaj în libertate fără şa şi fără frâu şi cascadorii călare.
Naţionalele se ţin la Piatra Neamţ
Federaţia Ecvestră Română a decis, ieri, ca locul de desfăşurare a campionatelor naţionale de călărie, rezervate juniorilor, să fie baza hipică Virgil Bărbuceanu din Piatra Neamţ. Iniţial, competiţia trebuia să se desfăşoare în localitatea Prejmer, din judeţul Braşov, dar s-a renunţat la această idee, după ninsoarea care a căzut peste oraşul din Ardeal la începutul săptămânii şi care a afectat suprafaţa bazei hipice. La naţionalele de juniori vor participa şi cei 2 sportivi de la Romsilva Neamţ, Ştefan Leonte, respectiv Damian Cojocaru, care vor intra în concurs cu 3 cai.