Locuitorii din Mărgineni aleg pe 25 mai şi primarul

primaria margineni

 Singura localitate din judeţul Neamţ unde pe 25 mai oamenii aleg nu doar europarlamentarii este comuna Mărgineni. Cei din comuna respectivă vor mai primi un buletin de vot, pentru alegerea noului primar, pe funcţia rămasă liberă după decesul lui Ioan Surdu.

Prefectura a comunicat vacantarea respectivei funcţii. Guvernul a dat deja o hotărâre cu privire la colegiile din ţară unde, pe funcţii rămase libere de deputaţi şi senatori, alegerile vor fi odată cu cele europarlamentare. Urmează ca în aceste zile să fie dată şi hotărârea de govern cu lista comunelor unde tot pe 25 mai au loc şi alegeri parţiale, ca urmare a vacantării funcţiilor de primar, din diverse motive (deces, incompatibilitate sau conflict de interese stabilit de A.N.I. şi confirmate de instanţă etc). Mai mult ca sigur că Mărginenii vor fi pe această listă, informaţia fiind confirmată de prefectul Vlad Angheluţă care a precizat că a avut mai multe discuţii telefonice pe această temă cu reprezentanţi din Ministerul Administraţiei care pregătesc documentele pentru Guvern.

Evident că forţele police din Neamţ vor veni în campania de la Mărgineni cu candidaţi ai partidelor şi pentru funcţia de primar, dincolo de şansele reale ale fiecărui candidat fiind, din punct de vedere politic, o oportunitate pentru a mări cota de interes şi de prezenţă a propriilor membri şi simpatizanţi.

Necunoscuta rămâne, din acest punct de vedere, în zona alianţei PSD – UNPR – PC, rămânând de văzut dacă fiecare partid va propune câte un candidat sau dacă va fi un candidat comun. Logica spune că se va merge pe un candidat comun, miza naţională a alegerilor europarlamentare fiind mai importantă decât o bătălie locală.

Şi liderii celor mai importante forţe din această alianţă au confirmat că încă nu au bătut nimic în cuie. „Ştim că vor fi alegeri şi la Mărgineni, pe 25 mai. Încă nu am stabilit candidatul. Urmează în aceste zile”, a precizat Culiţă Tărâţă, preşedintele UNPR Neamţ.

“PSD este cel mai puternic partid din Neamţ, avem în orice localitate nu unul ci mai mulţi potenţiali candidaţi care, oricând, pot reprezenta partidul într-o competiţie electorală. Rămâne însă de văzut dacă vom avea candidat propriu sau unul comun, al alianţei care participă la europarlamentare”, a declarat Ionel Arsene, preşedintele PSD Neamţ.

Fiind şi Săptămână Pătimilor, probabil că partidele vor amâna aceste decizii până după Paşte. Oricum, forţele politice din Neamţ nu vor avea apoi prea mult timp la dispoziţie pentru că trebuie îndeplinite anumite etape procedurale de înscriere a candidaţilor înainte de demararea campaniei electorale.

D. VINCA