Locativ Serv, luat la ochi de fostul viceprimar Cătălin Misăilă

Catalin Misaila cp ALDECătălin Misăilă, consilier local și fost viceprimar de Piatra Neamț, s-a declarat total nemulțumit de modul în care sunt administrate Sala Polivalentă și Stadionul Municipal de către societatea LocativServ.

Consilierul a făcut o vizită la Sala Polivalentă unde, spune el, nu s-a schimbat nimic în aria problemelor care trebuia rezolvate. Cât despre stadion, el a precizat că știe că Locativ Serv abia l-a preluat, dar că dorește să discute cu directorul și cu membri AGA, în fața presei, despre aceste probleme: „Am câteva semne de întrebare referitoare la aceste obiective, de aceea voi participa la prima dintre ședințele AGA ale Locativ Serv-ului și invit și presa. Pe toată presa. O să fac publică ora la care se va desfășura prima ședință AGA. Să vedem ce propune și domnul director“, a precizat fostul viceprimar.

Consilierul vrea să extindă transparența decizională la toate societățile Consiliului Local, nu doar la Locativ Serv, și propune prezența ziariștilor în ședințele AGA. Am spune noi, sub condiția ca adevăratele decizii AGA să nu se ia înainte de ședința oficială, cum s-a mai văzut, și nu odată, când întrunirea agamanilor a avut loc pe data de 20 să zicem, decembrie și hotărârea AGA a fost luată și culmea, datată, pe 16… (M.O.T.)