Vor fi publicate listele cu pietrenii beneficiari de ajutoare alimentare de la UE

pomana ue4Primăria Piatra Neamţ se pregăteşte să distribuie ajutoarele alimentare pentru persoanele defavorizate venite de la Uniunea Europeană. Şapte mii de pietreni ar trebui să primească cele două cutii cu alimente. Potrivit viceprimarului Aurelia Simionică, acestea vor fi ridicate, ca şi anul trecut, de la depozitul din cartierul Speranţa din Piatra Neamţ însă într-o anumită ordine pentru a nu se crea aglomeraţie.

“În cursul zilei de miercuri am primit din partea Prefecturii Neamţ instrucţiunile de organizare a distribuirii pachetelor de alimente venite prin intermediul Ministerului Fondurilor Europene şi am purtat discuţii despre modalităţile de primire şi redistribuire a respectivelor pachete pentru cei 7000 de beneficiari din municipiul Piatra Neamţ. Vor fi trei livrări, la interval de 15 zile fiecare, iar reprezentanţii Instituţiei Prefectului au solicitat să punem la dispoziţie spaţiul de depozitare pentru cutiile cu alimente şi să transmitem lista cu personalul care va asigura distribuţia către persoanele înscrise pe liste. Noi ne-am pregătit deja pentru preluarea primului transport, iar ordinea în care se va face distribuirea pachetelor va fi anunţată printr-un comunicat de presă astfel încât să asigurăm fluidizarea şi să nu se creeze aglomeraţie la depozitul din cartierul Speranţa pentru că de acolo se vor distribui. Spaţiile de depozitare au fost igienizate, iar reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Piatra Neamţ vor asigura distribuirea alimentelor conform listelor cu beneficiari întocmite tot de DAS. Tot acolo s-au primit şi solicitările pentru înscrierea pe listele supimentare pentru cetăţenii care au întrunit condiţiile de acordare a ajutoarelor după întocmirea listelor în baza cărora s-au tipărit tichetele”, a precizat Aurelia Simionică, viceprimar al municipiului Piatra Neamţ.

Fiecare beneficiar al pachetelor a primit un cupon în baza căruia va primi cele două cutii cu alimente. Valoarea unui astfel de tichet este de 128 de lei, iar fiecare persoană înscrisă în liste va primi câte 4 litri de ulei, 4 kg. De zahăr, 6 kg. De făină, 6 kg de mălai, 2 pungi de paste făinoase, 8 cutii de conserve de carne de porc, 6 cutii de conserve de carne de vită şi 10 cutii de pate de ficat.

Contravaloarea acestor alimente este asigurată din bugetul de stat al României şi Fondul de Ajutor European destinat celor mai defavorizate persoane.

Irina ŞTEFĂNESCU