Liderii USL prevestesc finalul uniunii

Dorinel Ursarescu
*Dorinel Ursărescu acuză PSD de blocajul din alianţă
*Ioan Munteanu susţine că liberalii cer o funcţie deja ocupă în guvern
*Elena Udrea vede o altă guvernare, responsabilă, după alegerile prezidenţiale

Criza politică din cadrul USL se apropie de sfârşit. Tot de sfârşit se apropie însă şi uniunea înfiinţată în urmă cu trei ani, cu scopul de a lupta împotriva preşedintelui Traian Băsescu.
În momentul de faţă, nimeni nu mai crede în reconcilierea între PNL, pe de o parte şi PSD, pe de altă parte. De altfel, nici cele două părţi nu arată că şi-ar dori acest lucru iar singura necunoscută este cum se va face despărţirea.
Analiştii politici susţin că partidul care va părăsi guvernarea va deconta politic eşecul USL, motiv pentru care liberalii speră în excluderea din Guvern, pentru a putea întoarce armele împotriva foştilor aliaţi.
Liderii PSD şi PNL din judeţul Neamţ au şi ei o poziţie comună: aceea că USL este aproape de capătul drumului.

Dorinel Ursărescu (PNL): Nu se doreşte continuare USL

Preşedintele filialei PNL, deputatul Dorinel Ursărescu este de părere că blocajul din USL se va solda cu ruperea uniunii şi trecerea liberalilor în opoziţie.
Parlamentarul a declarat că vinovaţi de situaţia tensionată din alianţă sunt liderii PSD şi că social-democraţii au luat în calcul încă din 2012 să nu îl susţină pe Crin Antonescu pentru funcţia de preşedinte al României.
”Este clar de fapt că nu se doreşte ca USL să continue şi se confirmă practicile începute acum peste un an, începând cu coabitarea, numirea procurorilor şefi, raptul de la Ministerul de Justiţie, înfiinţarea USD, golirea de conţinut a tuturor ministerelor PNL şi toate societăţile comerciale au trecut în patrimoniul PSD. Nu am spus lucrurile acestea pentru stabilitate şi pentru a nu se crede că ne agăţăm de ciolan. Sunt agresiuni făcute de PSD în toată această perioadă, ca să nu mai vorbim de încurajarea în teritoriu a alianţelor PSD cu PDL, cum este şi exemplul judeţului Neamţ”, a declarat deputatul Dorinel Ursărescu.
Liderul PNL Neamţ consideră că există toate premisele pentru ruperea USL.
”Noi suntem în cadrul protocolului şi cerem doar respectarea protocolului. Dar atâta vreme cât PSD ameninţă cu alte majorităţi, credem că această cale pe care au început este că vor face tot posibilul să scoată PNL de la guvernare. PSD este în continuare sub coordonarea baronilor locali cu probleme penale şi vedem cum se încrâncenează să suţină şi legea amnistiei, cum sprijină parlamentarii certaţi cu legea”, a adăugat preşedintele PNL Neamţ.
Dorinel Ursărescu a declarat că liberalii cer numirea lui Klaus Iohanis în funcţia de ministru de Interne şi de vicepremier pe acest domeniu, fapt care ar presupune o modificare în Parlament care ar dura maxim o oră.

Ioan Munteanu (PSD): Direcţia este spre destrămarea USL

Deputatul Ioan Munteanu, vicepreşedinte al PSD Neamţ consideră că lucrurile au luat-o în direcţia în care este vizibilă destrămarea USL. Parlamentarul susţine că solicitarea imperativă a lui Crin Antonescu de destrămare a Uniunii Social Democrate (PSD-UNPR-PC) este imposibilă în condiţiile în care în teritoriu se strâng deja semnături de susţinere a candidaţilor la alegerile europarlamentare sub sigla USD.
”Declaraţiile sunt clare, Victor Ponta îşi menţine punctul de vedere că restructurarea se face doar în condiţiile cerute de el iar Crin Antonescu cere o funcţie de vicepremier pentru Iohanis, care nu este vacantă. Nu văd cale de ieşire din această situaţie, îmi depăşeşte imaginaţia”, a declarat deputatul PSD Ioan Munteanu.
Parlamentarul crede că decizia liberalilor de ieşire din USL şi de la guvernare a fost luată de marţi.
”Crin Antonescu şi-a analizat posibilităţile şi crede că poate ieşi învingător pe segmentul de dreapta, pentru că teoretic va intra în cel de-al doilea tur la alegerile prezidenţiale. Crin Antonescu s-ar bucura, aşa cum a spus şi Traian Băsescu, de sprijinul dreptei. El încearcă o lovitură mai abilă decât varianta sigură pe care o are astăzi dar cred că îşi doreşte prea mult”, a apreciat deputatul PSD.
Ioan Munteanu a menţionat că în eventualitatea ruperii USL, social-democraţii ar fi prinşi pe picior greşit neavând desemnat un candidat la alegerile prezidenţiale.
”Dacă ar fi să aleg în locul lui Victor Ponta, aş insista să rămân premier. Adevărul este că PSD este puţin descoperit pe candidatura la preşedinţie, pentru că potrivit protocolului, candidat este Crin Antonescu. Dar dacă domnul Antonescu încearcă să profite de această situaţie, se înşeală amarnic pentru că alegerile depind şi de candidat, dar şi de activul de partid”, a declarat Ioan Munteanu.

(Gabriel Apetrii)

Elena Udrea: Îmi pare rău de votanţii USL

Deputatul Partidului Mişcarea Populară, Elena Udrea a declarat, ieri, la Roman că blocajul din USL are consecinţe nefaste pentru România.
”Puţin îmi pasă ce face USL dar ca cetăţean mă gândesc că suntem în criză guvernamentală. Este grav pentru această ţară care este victima bătăliei dintre două partide care au câştigat alegerile minţind românii. Îmi pare rău pentru românii care au votat USL, îmi pare şi mai rău pentru cei care nu au votat USL. Speranţa este că lucrurile se vor termina repede. Cred că vor avea o viaţă scurtă în fruntea acestei ţări. Mă mai liniştesc ştiind că guvernarea USL nu va mai vea un drum lung. De la sfârşitul anului vom avea o guvernare responsabilă”, a declarat deputatul Elena Udrea.
Despre o eventuală reunificare a dreptei în cazul scindării USL, Elena Udrea a declarat: ”unificarea dreptei politicii româneşti a fost un deziderat încă de anul trecut, nu s-a putut face din cauza orgoliilor unor lideri, orgolii care persistă. Acest proiect de unificare a dreptei este susţinut de PMP, de mine personal. Dacă va mai fi posibilă, este legată de rezultatul alegerilor la europarlamentare”.