Lider valoros

handbal hcfHCF Piatra Neamţ – Rapid Bucureşti 29 – 38 (11 – 22)

Handbalistele de la HCF Piatra Neamţ au pierdut la o diferenţă de 9 goluri, scor 29 – 38, confruntarea de pe teren propriu cu Rapid Bucureşti, liderul seriei A, formaţie care în proporţie de 99,99% este promovată în Liga Naţională. Trupa din capitală a venit cu toate vedetele la Piatra Neamţ şi nu a lăsat nicio şansă adversarului de a spera la un rezultat favorabil. La pauză, feroviarele au condus cu 22 – 11, iar la final au obţinut un succes care le-a apropiat şi mai mult de Liga Naţională. Din păcate, antrenorul Dan Valentin nu le-a putut folosi la acest joc pe Pintilei şi Agape, sportive care au părăsit neanunţate echipa, motiv pentru care au fost suspendate până în vară. Tehnicianul pietrean a reinventat-o pe Maria Stan, jucătoare care nu a mai practicat de ceva timp handbal, şi care a revenit de câteva zile la pregătiri. „Diferenţa astăzi a făcut-o şi experienţa, sunt câteva jucătoare emblematice la Rapid, Dobrin, Nicolae, Bodârlău, care au cochetat şi care au jucat în Liga Naţională. Am avut o repriză a doua mai bună, iar diferenţa nu a fost neapărat pe jocul foarte bun al Rapidului, cât pe greşelile noastre tehnice care apar, atunci când trebuie să schimbi din mers altă echipă”, a spus după joc profesorul Dan Valentin. După înfrângerea de duminică, HCF Piatra Neamţ a rămas cu 24 de puncte şi a coborât pe locul 6 în clasament. Duminică, 29 martie, fetele de la Piatra Neamţ vor evolua în deplasare cu Şc. 181 Bucureşti. În celelalte jocuri ale etapei a 19-a s-au înregistrat rezultatele: CS Buzău – Şc. 181 Bucureşti 38 – 31, Danubius Galaţi – Ştiinţa Bacău 29 – 20, CSU Târgovişte – CSM II Bucureşti 23 – 25 şi Activ Plopeni – Spartac Bucureşti 34 – 19. Ştiinţa Bucureşti va sta.

Clasament

1.Rapid Bucureşti  18  17  1  0  631-453  52p

2. Ştiinţa Bucureşti  17  14  0  3  553-408  42p

3. CS Buzău  17  11  2  4  571-464  35p

4. Danubius Galaţi  18  9  0  9  519-467  27p

5. CSM II Bucureşti  17  8  1  8  469-452  25p

6. HCF Piatra Neamţ  17  8  0  9  459-461  24p

7. Activ Plopeni  17  8  0  9  452-472  24p

8. Şc. 181 Bucureşti  17  7  1  9  477-478  22p

9. Ştiinţa Bacău  17  7  0  10  441-534  21p

10. CSU Târgovişte  18  3  0  15  400-625  9p

11. Spartac Bucureşti  17  0  1  16  364-537  1p