Lenuţa Burueană a adus 5 puncte României

Atleta pietreană, Lenuţa Burueană, a adus 5 puncte echipei României la Campionatul European de seniori pe echipe, grupa a doua valorică, care a avut loc sâmbătă şi duminică la Heraklion, în Grecia. Sâmbătă, în prima zi de concurs, sportiva de la CS Ceahlăul a avut o aruncare de 48,46 metri la disc, rezultat care i-a adus locul 8 în competiţie, la peste 12 metri de câştigătoare, lituanianca Zinaida Sendriute, care a aruncat 60,51 metri. „Este un rezultat bun, într-un concurs special pentru Lenuţa Burueană. Se duelează cu atleţi importanţi din Europa, iar acest concurs este un plus de experienţă pentru ea, având în vedere că este încă junioară. Sperăm să se descurce şi la greutate şi să ajute echipa României”,  a spus antrenorul Dan Cojocaru, cel care a însoţit-o pe sportivă la competiţia din insula Creta. Ieri, în jurul orei 18, Lenuţa Burueană a concurat pentru România şi în proba de aruncare a greutăţii.
După prima zi de competiţie, adică după disputarea a 20 de probe, România se află pe locul 8 în clasament, cu un total de 125 de puncte, dintr-un total de 12 echipe. Primele 3 echipe promovează în Superliga de atletism, iar ultimele 3 retrogradează în grupa a treia valorică. Pe primele 3 locuri se află Cehia, cu 192 de puncte, Grecia, cu 174 de puncte şi Portugalia, care a acumulat 153 de puncte.