Lemn furat de un „şofer” penal

lemn confiscatUn bărbat din Negreşti s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins cu buşteni de fag fără documente. Un echipaj de la Secția nr. 5 de Poliție Rurală Gârcina a derulat luni, 10 noiembrie, o acţiune de combatere a delictelor la regimul silvic împreună cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Ocolului Silvic Gârcina, şi l-au depistat pe DJ 156A, în localitatea Negrești, pe un bărbat de 46 de ani care conducea un tractor în care avea 1,20 de metri cubi material lemnos de esență fag, declară subinspectorul Elena Bulgărea, ofiţerul de presă al Poliţiei Neamţ. „Din verificările efectuate, a reieșit faptul că materialul lemnos a fost tăiat fără drept și sustras din fondul forestier al comunei Negrești, din punctul ,,Dosuri”. Extinzând verificrăile, s-a constatat că bărbatul care conducea tractorul nu posedă permis de conducere, astfel că s-a deschis un dosar penal pentru conducere a unui vehicul fără a poseda permis de conducere și furt de material lemnos”, a mai spus ofiţerul. Buştenii au fost confiscaţi şi predaţi ocolului silvic.

Tot luni, în jurul orei 19,30, poliţiştii au depistat un alt hoţ de lemne, de această dată la Vădurele. „Polițiștii din cadrul Postului de Poliţie Alexandru cel Bun care erau de serviciu pe raza satului Vădurele, au depistat un localnic de 27 de ani transportând material lemnos cu un atelaj hipo fără a avea documentele de proveniență și transport”, a mai spus ofiţerul de presă. Lemnul de foc de fag ar fi fost sustras de pe un teren privat, astfel că bărbatul este cercetat acum pentru  tăiere fără drept și sustragere de arbori.

C. Iordache